Alice Voinescu- un model intelectual! Prima româncă, doctor în filosofie la Sorbona…!

 Alice Voinescu- un model intelectual! Prima româncă, doctor în filosofie la Sorbona…!

   Scriitoare, traducătoare, critic de teatru, Alice Voinescu s-a născut la 10 februarie 1885, la Drobeta-Turnu Severin. Tatăl său, Sterie Steriadi, avocat apreciat în oraș, avea un doctorat obținut la Paris. A fost un copil precoce: la 5 ani citea în două limbi, română și germană, apoi a învățat și limba franceză.

   Având înclinații spre disciplinele umaniste, s-a îndreptat spre studiul medicinei și după ce a renunțat, a urmat  cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A fost o studentă strălucită. În amintirile sale dezvăluie faptul că în Universitate atunci domnea o atmosferă de înaltă intelectualitate.

  La îndemnul lui Titu Maiorescu, conducătorul lucrării sale de licență, pleacă în Germania și Franța pentru a-și pregăti doctoratul. În anul 1913 își susține doctoratul la Sorbona, devenind prima femeie din Romania cu doctorat în filosofie. Lucrarea ,,Kant și școala de la Marburg”, publicată la Paris a fost apreciată de lumea academică.

  În ajunul Primului Război mondial, hotărăște să se întoarcă în țară și se căsătorește cu avocatul Stello Voinescu.

  La Universitate din București desfășoară o activitate remarcabilă de conferențiar și publicist, dar Consiliul profesoral a respins propunerea de a fi cadru didactic sub pretextul că prezența unei femei nu ar avea nicio justificare, postul de profesor era rezervat exclusiv bărbaților. Nu peste mult timp, în 1922 devine profesor titular la Conservatorul de Artă Dramatică din București.

  În 1929, la 44 de ani, Alice Voinescu își începe ,,Jurnalul” din care reiese în primul rând concepția și educația filosofică umanistă și credința religioasă creștină. O operă voluminoasă care va fi considerată o lucrare de excepționala valoare literară și documentară.

  A susținut conferințe și emisiuni radiofonice despre teatru și a contribuit cu articole la Istoria Filosofiei Moderne. A avut curajul să-și ridice glasul împotriva violenței și crimelor politice, fapt pentru  care în 1947, i-a adus eliminarea din corpul didactic al Conservatorului, și apoi închisă 19 luni.

  La Editura Albatros, în anul 1997, a fost publicat prima dată ,, Jurnalul” care se găsește și in fondul de carte al Bibliotecii Județene Giurgiu I.A. Bassarabescu. În prefață Alexandru Paleologu scria :

,, Alice Voinescu avea un dar unic al comunicării, de o naturalețe și de o grație absolut fermecătoare. Elevii ei de la vechiul Conservator, au primit de la ea pe lângă cunoștințele de cultură și gustul pentru acestea și norme de conduită în societate “.

                 Alice Voinescu s-a stins din viață în anul 1961.

(Angela Bucur)

 

Articolul  Alice Voinescu- un model intelectual! Prima româncă, doctor în filosofie la Sorbona…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

   Scriitoare, traducătoare, critic de teatru, Alice Voinescu s-a născut la 10 februarie 1885, la Drobeta-Turnu Severin. Tatăl său, Sterie Steriadi, avocat apreciat în oraș, avea un doctorat obținut la Paris. A fost un copil precoce: la 5 ani citea în două limbi, română și germană, apoi a învățat și limba franceză.    Având înclinații […]

Articolul  Alice Voinescu- un model intelectual! Prima româncă, doctor în filosofie la Sorbona…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/alice-voinescu-un-model-intelectual-prima-romanca-doctor-in-filosofie-la-sorbona/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 7 martie 2025 13:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.