Alina Gorghiu, răspuns acid pentru Ludovic Orban. „Suflu nou și modern înseamnă să ai curajul de a demisiona când pierzi parlamentarele”

Alina Gorghiu i-a amintit lui Ludovic Orban că trebuia să demisioneze de la conducerea PNL după ce a pierdut alegerile parlamentare.

„Răspund la provocarea domnului Orban și încerc să definesc ce înseamnă suflul nou și modern în PNL:

Suflu nou și modern înseamnă să ai curajul de a demisiona când pierzi parlamentarele;

Suflu nou și modern înseamnă să nu te anunți candidat la președinția pentru 2024, știind că mai sunt multe etape până la desemnarea finală și că un astfel de anunț pripit poate îngropa PNL;

Suflu nou și modern ar însemna că nu iei singur decizii de care apoi ajunge să le fie rușine membrilor PNL;

Suflu nou și modern nu înseamnă să tranzacționezi soarta unor ministere importante doar pentru a-ți asigura ție șefia Camerei Deputaților;

Să ai suflu nou și modern nu înseamnă să le spui celor pe care i-ai pus pe liste la parlamentare sau locale sau numiți în guvern că îți sunt datori să te susțină. Pentru că altfel sunt trădători. Suflul nou și modern trebuie să fie loialitatea celor din partid pentru PNL-ul de mâine, de poimâine și de peste mulți ani, nu pentru cariera unei singure persoane.

PS: Domnule Orban, dvs. cum definiți suflul nou?”, a scris Alina Gorghiu duminică pe Facebook.

Citeşte şi: Emil Boc continuă atacurile la Ludovic Orban: A pierdut ultimele alegeri. Dacă nu era Iohannis, PNL-ul nu era la guvernare

Președintele PNL, Ludovic Orban, l-a criticat sâmbătă pe Florin Cîțu, spunând că nu poți vorbi de suflu nou cu o echipă în care sunt Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Emil Boc sau Gheorghe Flutur.

„Acuma, sigur că să vorbești de un suflu nou cu o echipă în spate care o are pe Alina Gorghiu, pe Raluca Turcan, Emil Boc, Gheorghe Flutur, Victor Paul Dobre, Florin Roman și așa mai departe, ca să nu fac o listă chiar , să vorbești de un suflu nou, mă rog, trebuie definit ce înseamnă un suflu nou. Știți, eu sunt un om modern, un om care întotdeauna m-am adaptat, care am încercat întotdeauna să văd, să mă mișc în sensul în care se mișcă societatea și la fel au fost foarte mulți dintre colaboratorii mei și eu cred că așa e normal, așa e firesc, orice instituție trebuie să se adapteze”, a declarat sâmbătă Ludovic Orban.

Citeşte şi: Ludovic Orban îl atacă pe Florin Cîţu, chiar dacă se laudă cu o campanie pozitivă. „Să vorbești de suflu nou cu Gorghiu, Turcan, Boc, Flutur, Roman”

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.