Alte transporturi de produse second hand au fost întoarse din drum de polițiștii de frontieră din Vama Giurgiu

Alte transporturi de produse second hand au fost întoarse din drum de polițiștii de frontieră din Vama Giurgiu

Peste 21 de tone de încălţăminte şi haine second hand aduse din Bulgaria au fost oprite la frontieră, pentru că transporturile nu îndeplineau condiţiile de transfer transfrontalier, informează, marţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat, la diferite intervale de timp, pe sensul de intrare în ţară, doi cetăţeni bulgari, cu vârste de 50, respectiv 62 de ani, care conduceau mijloace de transport încărcate cu încălţăminte şi haine second hand din Bulgaria pentru România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi ai Gărzii Naţionale de Mediu.

Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că în mijloacele de transport se află cantitatea totală de 21.401 kilograme deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, se precizează într-un comunicat transmis de ITPF Giurgiu.

În urma verificării documentelor de însoţire a mărfii, autorităţile au constatat că transporturile nu îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care nu au permis accesul acestora pe teritoriul României.

Peste 21 de tone de încălţăminte şi haine second hand aduse din Bulgaria au fost oprite la frontieră, pentru că


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/alte-transporturi-de-produse-second-hand-au-fost-intoarse-din-drum-de-politistii-de-frontiera-din-vama-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 23 ianuarie 2024 16:33

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.