Am fost, ieri, invitata lui Ion Diaconescu la emisiunea „Scurt…

Cristina Elena Dinu

Am fost, ieri, invitata lui Ion Diaconescu la emisiunea „Scurt pe Doi”, la OPEN TV.
Unul dintre subiectele pe care le-am dezbătut a fost acela al soluţiilor propuse de #PSD pentru reducerea efectelor #dezastrului sanitar din România.
Astfel, aşa cum am susţinut cu fiecare ocazie, #vaccinarea este importantă şi o susţinem cu tărie ca opţiune individuală, însă reprezintă o soluţie pentru viitoarele valuri ale pandemiei, nu pentru situaţia #critică din prezent.
Acum se impune #…urgent aplicarea unui set de #măsuri care pot fi implementate rapid:
– Introducerea unui #protocol cu criterii clare de internare a bolnavilor COVID
– Asigurarea unui #tratament preventiv şi ambulatoriu disponibil în farmacille publice pentru cei cu forme uşoare sau medii de infecţie, care nu au neapărată nevoie de spitalizare, realizându-se astfel o #decongestionare semnificativă a spitalelor şi secţiilor ATI
#Testarea masivă, anchete epidemiologice rapide şi complete
– Reducerea interacţiunilor publice, FĂRĂ oprirea activităţii #economice, prin decalararea programelor de lucru pentru marii angajatori
– Restricţionarea totală, pe o perioadă limitată, a oricăror #evenimente cu număr mare de persoane
– Instituirea #carantinei punctuale, acolo unde este posibil social şi economic.
Trebuie să fie ridicată presiunea de pe spitale şi secţiile ATI, iar acest lucru se poate face chiar în 2-3 zile, prin aplicarea consecventă şi rapidă a acestui set minimal de măsuri.

Vezi mai mult{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-10-28T23:50:26-0700″,”dateModified”:”2021-10-28T23:50:26-0700″,”identifier”:”1350268255429054:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/photos/a.189696038152954/1350268255429054/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/”,”headline”:”Cristina Elena Dinu a adu0103ugat o… – Cristina Elena Dinu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:1689}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Person”,”name”:”Cristina Elena Dinu”,”identifier”:188960694893155,”url”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/132727713_1143517186104163_43566320012796693_n.jpg?_nc_cat=111&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=apmnoNAeuswAX8JtEMa&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=3add66c0bb58f60c09d4a544e3e268bd&oe=61A36EE5″,”sameAs”:”u003Cu003Cnot-applicable>>”},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:960,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-9/p960x960/249687330_1350268258762387_7176092206243190196_n.jpg?_nc_cat=102&ccb=1-5&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=HnClE9hENSAAX994nTe&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=7b676fb1b263c9a929ec2e95f63b647f&oe=61A0451B”,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-10-28T23:50:26-0700″,”dateModified”:”2021-10-28T23:50:26-0700″,”identifier”:”1350268292095717:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/photos/a.189696038152954/1350268292095717/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/”,”headline”:”Cristina Elena Dinu a adu0103ugat o… – Cristina Elena Dinu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:1689}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Person”,”name”:”Cristina Elena Dinu”,”identifier”:188960694893155,”url”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/132727713_1143517186104163_43566320012796693_n.jpg?_nc_cat=111&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=apmnoNAeuswAX8JtEMa&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=3add66c0bb58f60c09d4a544e3e268bd&oe=61A36EE5″,”sameAs”:”u003Cu003Cnot-applicable>>”},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:1469,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-9/p960x960/250384067_1350268295429050_2776468699169151046_n.jpg?_nc_cat=100&ccb=1-5&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=KDc4KmRDUgoAX-33NzY&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=3c3115ad2ba726e8e028cc2e905e3bd7&oe=61A12395″,”caption”:””}}

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.