Animalul foarte rar care și-a făcut apariția în nordul Moldovei. E greu de surprins, fuge mereu de oameni

Cu doar câteva zile înainte de sărbătorile pascale, specialiștii de la Protecția Mediului au fost martorii unei „minuni a naturii”. O specie retrasă, greu de surprins, care evită mereu apropierea de oameni, a fost observată într-un loc neașteptat. Care este animalul foarte rar care și-a făcut apariția în nordul Moldovei.

Animalul foarte rar care și-a făcut apariția în nordul Moldovei

Iazurile din Botoșani au devenit popas pentru câteva exemplare dintr-o specie protejată, din care au fost observate, în toată lumea, doar 40.000 de exemplare. „Musafirii” neașteptați au fost fotografiați de specialiști din cadrul Serviciului Teritorial Botoşani al ANANP, în timpul unei acțiuni de monitorizare. Animalul foarte rar care și-a făcut apariția în nordul Moldovei este barza neagră. Fotografiile inedite au fost făcute într-o zonă protejată cu iazuri și bălți din județul Botoșani. În general, barza neagră este un animal solitar, ce preferă zonele retrase, de stufăriș, cât mai departe de așezările umane sau de locurile aglomerate.  Cunoscută și sub denumirea de „ciocania negra”, pasărea vine în România doar pentru a cuibări.

Potrivit specialiștilor, berzele negre preferă să se ascundă în pădurile bătrâne și în luncile cu mult stufăriș. În România, cele mai multe exemplare au fost văzute în zona județului Botoșani. Apariția lor în țara noastră se face la începutul sezonului cald, poposind aici pe toată durata verii. Evită prezența umană, ceea ce le face foarte greu de studiat. Până acum, berzele negre au fost zărite de specialiștii de la ANANP pe iazurile de la Axinte şi Cal Alb din zona protejată a Ibănenesei şi Başeului. Imaginile au fost publicate pe Facebook pe Adrian Şorodoc consilier ANANP:

„Și județul Botoșani are frumusețile și farmecul lui. Tot secretul este să vezi ce nu vor să vadă alții …! Fotografii realizate în zona Suharău-Hudești- Havârna”, a scris bărbatul, pe Facebook.

Animalul foarte rar care și-a făcut apariția în nordul Moldovei
Barza neagră, animal foarte rar

Barza neagră

Imaginile în care apar exemplarele de barză neagră, unul dintre cele mai rare animale de la noi din țară, și chiar din lume, în condițiile în care se crede că există în jur de 40.000 de exemplare, au fost realizate la sfârșitul lunii aprilie a acestui an, de la o distanță de aproximativ 300 de metri, după o perioadă lungă de așteptare.

Mai retrasă și solitară decât „rudele” sale, barza neagră este o pasăre de talie foarte mare, cu pene de culoare neagră, cu partea inferioară albă. Ciocul, gâtul și picioarele îi sunt lungi și nu are glas. Este considerată specie neamenințată pe lista IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), însă populațiile sunt în declin, din pricina defrișărilor și a vânătorii, mai ales în Europa.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.