”Apocalipsa” a trecut fără incidente majore în județul Giurgiu

Miercuri dimineață, cu câteva ore înainte de expirarea codului portocaliu, Prefectura Giurgiu a făcut public un bilanț al intervențiilor și urmărilor codului portocaliu în județ:

”În județul Giurgiu, toate instituțiile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase au fost și sunt în alertă, pregătite să intervină pentru salvarea vieții și protejarea bunurilor cetățenilor.

Pe timpul nopții s-a intervenit pentru:

– asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în cazul unui accident rutier ce s-a produs la ieșire din localitatea Pădureni, comuna Buturugeni;

– acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma unui accident rutier ce s-a produs pe A1 București-Pitești, la km 40, pe sensul de mers spre Pitești;

– degajarea unui copac de pe partea carosabilă, pe DJ 412 C, între localitățile Ogrezeni și Podișor;

– degajarea unui copac de pe două autoturisme, pe șos. București din municipiul Giurgiu;

– degajarea unui copac de pe partea carosabilă, pe str. G-ral Berthelot din municipiul Giurgiu;

– deblocarea DN 6, între localitățile Valea Plopilor și Ghimpați. Drumul era blocat din cauza a două autotrenuri care nu au mai putut înainta din cauza condițiilor meteorologice. Au intervenit utilaje de la baza de deszăpezire Mihăilești și echipaje de poliție pentru dirijarea traficului.

De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor au acționat pentru sprijinirea mai multor conducători auto rămași înzăpeziți, în localitățile Bolintin Vale, Prundu, pe DJ 401, DJ 401 A, DJ 602 și DC 148.

La ora actuală, toate drumurile județene sunt deschise circulației, inclusiv Podul ”Prieteniei” dintre Giurgiu și Ruse, traficul desfășurându-se în condiții de iarnă.

Circulația în zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu se desfășoară în condiții de iarnă, fără probleme majore. Pe timpul nopții s-a acționat în sistem integrat cu celelalte structuri ale MAI și cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fiind menținută permanent legătura cu autoritățile bulgare pentru fluidizarea traficului și asigurarea circulației în condiții optime pe Podul ”Prieteniei ” dintre Giurgiu și Ruse.

La nivelul rețelelor electrice, sunt înregistrate deranjamente individuale în instalațiile de joasă tensiune, dar nu deranjamente colective și incidente pe liniile de MT (Medie Tensiune), care nu afectează clienții.”

 

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.