Artă populară autentică la Târgul de vară Învie Tradiția

Artă populară autentică la Târgul de vară Învie Tradiția

Arta populară s-a născut din aspiraţia spre frumos a omului, din nevoia sa de a transforma natura și de a exprima modul în care privește viața prin imagini și simboluri, ce reprezintă spiritul specific al unui loc, identitatea spirituală a unui popor.

Proiectul Învie Tradiția a apărut din dorința a proteja și promova arta populară românească și meșteșugurile, prin adunarea lor într-un concept unitar.

Astfel, s-a născut Târgul de artă populară și cadouri tradiționale Învie Tradiția care se desfășoară, pe perioada verii, atât în format fizic, în București, la sediul din strada Mihai Eminescu, nr. 142, cât și în format online.

„Misiunea proiectului Învie Tradiția este de a susține și promova meșteșugurile născute la sat, în inima României, care sunt practic niște comori ascunse. Dacă luăm orice obiect meșteșugăresc în parte vom vedea că el este o operă de artă. Majoritatea culturilor lumii și chiar și cele europene, care, prin excelență, sunt caracterizate de artă și frumos au pierdut zona de meșteșug autentic. Este păcat să pierdem și noi acest tezaur unic în lume. Și cum îl putem salva? Cumpărând și valorificând cât mai mult obiectele meșterilor populari”, precizează Cosmin Cucoș, co-fondator Învie Tradiția.

Prețurile practicate sunt similare cu cele din atelierele meșterilor sau din fermele producătorilor, cu o marjă comercială minimă, care să permită buna funcționare a proiectului iar veniturile colectate să ajute la susținerea meșterilor populari, prin comenzi recurente și cât mai consistente.

„Cei care sunt în căutarea unui magazin tradițional autentic sau a unui târg de artă populară reinterpretat, pot alege dintre sute de obiecte unice realizate de artiști populari de renume. Pe lângă produsele artizanilor, cumpărătorii au acces la o gamă largă de bunătăți tradiționale, realizate în zone de tradiție ale țării”, explică Cosmin Cucoș.

În cadrul Târgului Învie Tradiția pot fi găsite obiecte din lut și ceramică (boluri, castroane și strachini), țesătură tradițională, port popular, cadouri tradiționale românești, dar și produse culinare originale.

Ștergarele sau lingurile de lemn, au atât valoare utilitară cât și decorativă sau în scop de cadouri, sunt printre cele mai căutate obiecte alături de cele din lut și ceramică.

Dintre bunătățile tradiționale pot fi amintite zacusca, gemuri și dulceață, de la o mare gamă de producători, cu sortimente de sezon, din fructe de pădure, cireșe amare și nuci verzi, murături și conserve.

Arta populară s-a născut din aspiraţia spre frumos a omului, din nevoia sa de a transforma natura și de a exprima modul în care privește viața prin imagini și simboluri, ce reprezintă spiritul specific al unui loc, identitatea spirituală a unui popor. Proiectul Învie Tradiția a apărut din dorința a proteja și promova arta populară românească și meșteșugurile, prin adunarea lor într-un concept unitar. Astfel, s-a născut Târgul de artă populară și cadouri tradiționale Învie Tradiția care se desfășoară, pe perioada verii, atât în format fizic, în București, la sediul din strada Mihai Eminescu, nr. 142, cât și în format online. „Misiunea proiectului Învie Tradiția este de a susține și promova meșteșugurile născute la sat, în inima României, care sunt practic niște comori ascunse. Dacă luăm orice obiect meșteșugăresc în parte vom vedea că el este o operă de artă. Majoritatea culturilor lumii și chiar și cele europene, care, prin excelență, sunt caracterizate de artă și frumos au pierdut zona de meșteșug autentic. Este păcat să pierdem și noi acest tezaur unic în lume. Și cum îl putem salva? Cumpărând și valorificând cât mai mult obiectele meșterilor populari”, precizează Cosmin Cucoș, co-fondator Învie Tradiția. Prețurile practicate sunt similare cu cele din atelierele meșterilor sau din fermele producătorilor, cu o marjă comercială minimă, care să permită buna funcționare a proiectului iar veniturile colectate să ajute la susținerea meșterilor populari, prin comenzi recurente și cât mai consistente. „Cei care sunt în căutarea unui magazin tradițional autentic sau a unui târg de artă populară reinterpretat, pot alege dintre sute de obiecte unice realizate de artiști populari de renume. Pe lângă produsele artizanilor, cumpărătorii au acces la o gamă largă de bunătăți tradiționale, realizate în zone de tradiție ale țării”, explică Cosmin Cucoș. În cadrul Târgului Învie Tradiția pot fi găsite obiecte din lut și ceramică (boluri, castroane și strachini), țesătură tradițională, port popular, cadouri tradiționale românești, dar și produse culinare originale. Ștergarele sau lingurile de lemn, au atât valoare utilitară cât și decorativă sau în scop de cadouri, sunt printre cele mai căutate obiecte alături de cele din lut și ceramică. Dintre bunătățile tradiționale pot fi amintite zacusca, gemuri și dulceață, de la o mare gamă de producători, cu sortimente de sezon, din fructe de pădure, cireșe amare și nuci verzi, murături și conserve.


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/arta-populara-autentica-la-targul-de-vara-invie-traditia/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 25 iunie 2024 16:08

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.