Astăzi dimineață un deținut a murit în Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Giurgiu, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de pe Ambulanță de a-l resuscita…

Astăzi dimineață un deținut a murit în Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Giurgiu, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de pe Ambulanță de a-l resuscita…

În a doua zi de Crăciun, joi, 26 decembrie, un deținut al Penitenciarului Giurgiu  a decedat la primele ore ale dimineții în ciuda eforturilor cadrelor de pe ambulanță de a-l resuscita!

Bărbatul avea 47 de ani și urma să execute o pedeapsă de  12 ani de închisoare pentru „tentativă de omor calificat”.

Deținutul a fost găsit inconștient, la apelul de dimineață al cadrelor de pază din Penitenciar, care au anunțat imediat Ambulanța…Deși personalul medical a  procedat la manevrele de resuscitare, în cele din urmă deținutul a decedat.

În acest caz reprezentanții  Penitenciarului Giurgiu au precizat:

În jurul orelor 07.26, o persoană privată de libertate în vârstă de 47 de ani a fost găsită inconstientă în camera de deținere cu ocazia apelului de dimineață.

A fost alertat personalul medical al Penitenciarului Giurgiu, care a intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor și a început manevrele de resuscitare. Concomitent, a fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță, prin apelarea Serviciului Unic de Urgență 112. În ciuda eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 08:02.

Precizăm că în camera de deținere erau custodiați doi deținuți, unul de 47 ani și unul de 43 de ani. S-a procedat la informarea membrilor familiei persoanei private de libertate, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate și a Poliției Municipiului Giurgiu. De asemenea, in conformitate cu prevederile legale, evenimentul a fost notificat Parchetului de pe lângă tribunalul Giurgiu, în prezent, organele judiciare desfășurând verificări la fața locului”. 

Articolul Astăzi dimineață un deținut a murit în Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Giurgiu, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de pe Ambulanță de a-l resuscita… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

În a doua zi de Crăciun, joi, 26 decembrie, un deținut al Penitenciarului Giurgiu  a decedat la primele ore ale dimineții în ciuda eforturilor cadrelor de pe ambulanță de a-l resuscita! Bărbatul avea 47 de ani și urma să execute o pedeapsă de  12 ani de închisoare pentru „tentativă de omor calificat”. Deținutul a fost […]

Articolul Astăzi dimineață un deținut a murit în Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Giurgiu, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de pe Ambulanță de a-l resuscita… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/astazi-dimineata-un-detinut-a-murit-in-penitenciarul-de-maxima-siguranta-de-la-giurgiu-in-ciuda-eforturilor-cadrelor-medicale-de-pe-ambulanta-de-a-l-resuscita/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 26 decembrie 2024 16:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.