Astăzi pe întreaga planetă se marchează „Ora Pământului”

Astăzi pe întreaga planetă se marchează „Ora Pământului”

Sâmbătă, 25 martie 2023, ora 20:30, sărbătorim a 17-a ediție a Earth Hour™ (Ora Pământului), cea mai mare acţiune voluntară de mediu din istorie. Oameni, instituţii și companii de pe tot globul se vor uni pentru a stinge lumina și vor oferi o oră din timpul lor pentru planetă, în peste 8.000 de oraşe, din 195 de țări.

În municipiu Giurgiu, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul public va fi întrerupt după următorul program:

-20.30 – 20.50 – Piața Unirii, Str.Mircea cel Bătrân, Șos.Portului;

-20.50 – 21.10 – Șos. Sloboziei și străzile adicente;

-21.10 – 21.30 – Str.1 Decembrie 1918, cartier Casa Armatei – Vamă, zona Danubius, Parcul Tineretului.

Municipalitatea se alătură inițiativei și printr-o încurajarea de participare extinsă și la cetățeni, cel puțin de a limita consumul de energie electrică în ora respectivă.

Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când două milioane de oameni ṣi peste 2.100 companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faṭă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei. Din 2008, Earth Hour a devenit o miṣcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.

WWF România  România este una dintre cele mai importante organizații de mediu. De peste 15 ani, WWF România își propune să oprească degradarea naturii și să protejeze biodiversitatea printr-o serie de inițiative care vizează protejarea și exploatarea sustenabilă a resurselor naturale, reconstrucția ecologică a habitatelor degradate, protecția speciilor sălbatice și susținerea tranziției către soluții care să reducă amprenta ecologică a consumului. Zonele de conservare prioritare ale organizației sunt: Maramureș, Transilvania, Sud-vestul Carpaților, Apuseni, Lunca și Delta Dunării. WWF Internațional este cea mai mare organizație de protecție a mediului din lume și este prezenta de peste 60 de ani, în peste 100 de țări, pe 6 continente.

Sâmbătă, 25 martie 2023, ora 20:30, sărbătorim a 17-a ediție a Earth Hour™ (Ora Pământului), cea mai mare acţiune voluntară de mediu din istorie. Oameni, instituţii și companii de pe tot globul se vor uni pentru a stinge lumina și vor oferi o oră din timpul lor pentru planetă, în peste 8.000 de oraşe, din […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/astazi-pe-intreaga-planeta-se-marcheaza-ora-pamantului/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 25 martie 2023 11:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.