AUR se prăbușește din interior

AUR se prăbușește din interior

Zi neagră pentru organizația locală AUR. Într-un scenariu rar întâlnit pe scena politică locală, întreaga conducere a filialei municipale și-a anunțat demisia, lăsând partidul fără direcție și fără o structură funcțională.

Decizia a fost luată în urma unei ședințe tensionate, în care nemulțumirile acumulate au explodat. Potrivit unor surse din interior, conflictul a fost alimentat în mod direct de declarațiile și atitudinea secretarului general Florin Stănică, acuzat că ar fi denigrat în mod repetat organizația locală, mergând până la a o numi „zero”. Un mesaj care, spun aceleași surse, a pus capac unei serii de tensiuni mai vechi.

Printre cei care au ales să plece se numără nume-cheie din structura organizației: Cristina Bădilă – președinta organizației de tineret, Brândușa Matache Buicliu – președinta organizației de femei, Eugen Chelu – liderul seniorilor, dar și alți membri activi. Practic, nucleul de conducere al filialei a dispărut peste noapte.

Potrivit informațiilor obținute, toți cei demisionari se pregătesc să se alăture Partidului Social Democrat. Sursele indică faptul că valul de plecări nu se va opri aici, iar în zilele următoare ar putea urma noi demisii din rândul AUR Giurgiu.

Lovitura este confirmată și de o declarație în exclusivitate pentru Săptămâna Giurgiuveană. După ce și-a anunțat demisia din partid, Bogdan Bratu a precizat clar că miercuri urmează să își depună adeziunea la PSD. Un semnal puternic care poate declanșa un efect de domino în organizație.

În acest moment, filiala AUR Giurgiu se află într-un vid de conducere, iar lipsa unei reacții oficiale din partea conducerii centrale ridică și mai multe semne de întrebare. Este începutul sfârșitului pentru AUR la Giurgiu sau doar o criză temporară?

Zi neagră pentru organizația locală AUR. Într-un scenariu rar întâlnit pe scena politică locală, întreaga…


Autorul articolului Mircea Alexandru
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/2026/04/17/aur-se-prabuseste-din-interior/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/feed/
Titlu original SĂPTĂMÂNA GIURGIUVEANĂ
Data originala articol 17 aprilie 2026 21:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.