Azi e Ziua Instituției Prefectului

Azi e Ziua Instituției Prefectului

Astăzi, sărbătorim Ziua Instituției Prefectului, marcată începând cu anul 2019 în data de 2 aprilie, dată la care, în anul 1864, a fost instituit prin lege termenul de „prefect”.

Noţiunea de „prefect” în România a apărut oficial în ”Legea nr. 396/1864 pentru înființiarea Consiliuriloru județiane” în care prefectul prezida Comitetul Permanent al Județului.

Înainte de Unirea Principatelor din 1859, noțiunea era întâlnită în Muntenia şi în Moldova, dar pe atunci purta denumirea de „ispravnic de judeţ” sau „ispravnic administrator” și nu de „prefect”.

Prefectul capătă un rol important în administrarea județului. Prin ”stăruinția și îngrijirea sa” prefectul putea intenta acțiuni în justiție în apărarea intereselor județului ”fără a mai aștepta deliberarea Consiliului județianu”.

Instituția prefectului a avut un rol important în dezvoltarea țării, prefectul rămânând mereu garantul respectării legii și ordinii în teritoriu.

Prin Codul administrativ din 2019, prefectul este demnitar și reprezentantul Guvernului pe plan local. Ca atribuții de bază, prefectul asigură verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale, conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor constituite pe plan local și asigură conducerea comitetului județean pentru situații de urgență.

Astăzi, sărbătorim Ziua Instituției Prefectului, marcată începând cu anul 2019 în data de 2 aprilie, dată la care, în anul 1864, a fost instituit prin lege termenul de „prefect”. Noţiunea…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/azi-e-ziua-institutiei-prefectului/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 2 aprilie 2024 11:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.