Ben Oni Ardelean, PNL: Voi solicita premierului, în cadrul BPN, demiterea de urgență a ministrului Sănătății

Vicepreşedintele PNL Ben Oni Ardelean a declarat sâmbătă că va solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Naţional al partidului, demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„În calitate de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, voi solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Naţional, demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Tot circul, bâlbâiala şi bătaia de joc la adresa pacienţilor de la Spitalul Foişor a umplut paharul. Pacienţii cu diferite boli nu mai pot fi ignoraţi şi daţi la o parte în detrimentul pacienţilor infectaţi cu COVID. Chiar dacă managementul Spitalului Foişor s-a opus transformării în unitate COVID-19, printr-o scenă similară cu prelungirea carantinării Timişoarei, s-a dat un ordin – ignorând voinţa şi argumentele celor de acolo – prin care au fost evacuaţi în toiul nopţii zeci de pacienţi”, a scris Ardelean pe Facebook.

El a adăugat că ministrul Sănătăţii este direct răspunzător de trauma trăită de pacienţii evacuaţi, avizând propunerea DSU.

„Semnalez de câteva luni bune derapajele, stângăciile şi atitudinea acestui ministru. Din păcate, nu am avut parte de revizuiri ale strategiei, gândirii, comunicării sau creării de proceduri. Este clar pentru toată lumea că domnul Voiculescu este depăşit de situaţie, iar astfel vom face un bine atât lui, cât şi pacienţilor din România. Ministerul Sănătăţii are nevoie de un ministru competent la cârma sa. Să-l găsim urgent”, a transmis Ardelean. 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.