Care a fost, de fapt, planul ucigaşului din Oneşti. Un expert criminalist explică tot. “Este un tip periculos, agresiv”

Care a fost, de fapt, planul ucigaşului din Oneşti? Cazul a fost analizat de expertul criminalist Niculae Mitrea, fost ofițer în cadrul Serviciului Omoruri. Acesta a trasat cele mai importante trăsături de caracter ale pensionarului care a ucis doi muncitori nevinovați.

Care a fost planul ucigaşului din Oneşti

Gheorghe Moroșanu i-a avertizat pe polițiști că o să vadă România cum se ucide. Și așa fost. A reușit să scandalizeze întreaga țară, după ce a ucis doi muncitori pe care i-a găsit în fostul său apartament, pierdut printr-o decizie judecătorească, în urmă cu 10 ani.

Cam în egală măsură a șocat întreaga țară și intervenția forțelor de ordine, care au negociat cu atacatorul mai bine de 5 ore, până când acesta a pus mâna pe cuțit și și-a dus planul la capăt. Mai mult, una dintre victime a fost și ea împucată de polițiștii care au intrat prea târziu în apartament.

Care a fost planul ucigasului din Onesti
Care a fost planul ucigasului din Onesti

”Agresiv, dornic de răzbunare”

Expertul criminalist Niculae Mitrea, fost ofițer în cadrul Serviciului Omoruri, a analizat cazul din Onești. Mitrea recunoaște că ofițerii de poliție care au discutat și negociat cu Moroșan nu au fost pregătiți, iar coordonarea acțiunii a fost ineficientă. Toate acestea deși la fața locului a fost prezent un negociator de meserie, care ar fi trebuit să știe să trateze astfel de cazuri.

“Este un tip periculos, agresiv, dornic de răzbunare, aspecte care rezultă din acțiunile sale desfășurate în apartamentul din Onești. E clar că a existat o premeditare, a prevăzut dinainte ce urmează să se întâmple. Iar ducerea la îndeplinire a planului a fost motivată de răzbunarea pe cei care l-ar fi deposedat de apartament.

”Sunt vinovați, în opinia mea, atât soția cât și vecinul care l-a ajutat evident”

În mod clar, a luat calcul de la început uciderea ostaticilor. La fața locului a venit cu o armă albă destul de mare și a avut colierele cu care victimele au fost imobilizate. A prevăzut și a acceptat rezultatul faptelor sale. În mod clar nu a acționat singur, dat fiind că soția se afla în apartaentul de deasupra. Sunt vinovați, în opinia mea, atât soția cât și vecinul care l-a ajutat evident.

Cineva l-a anunțat că există persoane în apartament, cineva l-a prevenit de ce se întâmplă în jurul blocului. Deci este clar că a fost ajutat și nu a comis fapta singur”, a spus fostul ofițer criminalist într-un interviu pentru Antena 3.

Starea de sănătate a criminalului din Oneşti s-a înrăutăţit. Gheorghe Moroşan a fost operat din nou iar medicii au scos din corpul lui 9 proiectile, dintre care 2 gloanțe și 7 proiectile neletale de cauciuc. A început să facă febră, așa că a fost mutat la Spitalul din Bacău, pentru mai multe investigații medicale.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.