CARTEA ZILEI – recomandare de lectură Vremea disprețului…

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu

CARTEA ZILEI – recomandare de lectură
Vremea disprețului
Autor: Andrzej Sapkowski, traducere din limba poloneză de Mihaela Fiscutean
Editura Nemira
Seria Witcher, partea a IV-a…
Pentru informaţii despre disponibilitatea titlului, vă rugăm să accesaţi catalogul online al Bibliotecii Judeţene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu la adresa: http://188.173.73.210:81/opac

În lumea lui Geralt, nu doar monştrii din umbre ameninţă pacea, ci înşişi oamenii, regii şi armatele lor, dezertorii şi rebelii, fiecare cu propriul interes.
Bine ascunşi în inima pădurii, elfii şi alte creaturi până atunci oprimate câştigă tot mai mulţi adepţi şi lansează tot mai multe atacuri-surpriză. Magicienii se luptă intre ei, îşi pun la dispoziţie puterile pentru preţul cel mai mare sau simpatizează cu elfii rebeli.
Pentru Geralt şi Yennefer e tot mai greu să-şi ţină promisiunea: aceea de a o proteja pe Ciri de oricine şi orice ar vâna-o, pentru că ea este cheia salvării lumii întregi. Dar cu intrigi şi duşmani la fiecare colţ, Ciri va fi nevoită să se apere singură şi să-şi folosească puterile care-i fac atât de mult rău.
Fragment din carte:
„Din vârtejul de siluete vagi, tulburătoare, de scene bizare, de rău augur şi de sunete şi cuvinte de neînţeles, dar înfricoşătoare a apărut brusc o imagine clară şi bine definită. Ciri. Diferită de cea cunoscută de el la Kaer Morhen. Părul ei cenuşiu, zbârlit din cauza galopului, era mai lung – aşa cum îl purta atunci când o întâlnise prima oară în Brokilon. Când trecea călare, voia s-o strige, dar vocea nu-l asculta deloc. Voia să alerge după ea, dar avea impresia că de la brâu în jos e prins în smoală întărită. Şi Ciri parcă nu-l vedea, galopa departe în noapte, între arini groteşti şi sălcii, cu crengile zbătându-se de parcă ar fi avut viață. Şi a văzut că sunt urmăriţi. Că în spatele ei galopa un cal negru, cu un cavaler în armură neagră, cu un coif cu aripi de pasăre de pradă.“

Vezi mai multAr putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „Cartea care a stat la baza celebrei serii de jocuri video THE WITCHER VREMEA DISPRETULUI A patra parte din seria WITCHER ANDRZEJ SAPKOWSKI NAUTILUS fantasy”

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.