Casa unei familii din Putineiu a fost la un pas de a lua foc, de la un incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Casa unei familii din Putineiu a fost la un pas de a lua foc, de la un incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Casa unei familii din localitatea Putineiu a fost în pericol, ieri după-amiază, din cauza unui incendiu ce a izbucnit în jurul coșului de fum.

Proprietarul a sunat, disperat, la 112 și a cerut ajutor…

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Aceștia au constatat faptul că ardea tavanul din lemn și vată minerală, pe o suprafață de aproximativ patru mp și au intervenit rapid astfel încât pagubele să fie cât mai mici.

Gospodăria omului a fost în cele din urmă salvată la timp de către echipajul de pompieri…

Nopțile sunt de acum din ce în ce mai reci, iar în unele gospodării s-a făcut deja focul în sobe.

 De aceea înainte de toate, verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Iar pe lângă sobe să nu  fie lăsate lemne, haine, ziare sau alte materiale care se pot aprinde ușor.

Nu uitați că în sezonul de toamnă-iarnă multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau în urma scăpării accidentale a jarului sau a scânteilor din sobă.

(Jurnal)

✔ Curățați periodi

Articolul Casa unei familii din Putineiu a fost la un pas de a lua foc, de la un incendiu izbucnit în jurul coșului de fum. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Casa unei familii din localitatea Putineiu a fost în pericol, ieri după-amiază, din cauza unui incendiu ce a izbucnit în jurul coșului de fum. Proprietarul a sunat, disperat, la 112 și a cerut ajutor… La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au […]

Articolul Casa unei familii din Putineiu a fost la un pas de a lua foc, de la un incendiu izbucnit în jurul coșului de fum. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/casa-unei-familii-din-putineiu-a-fost-la-un-pas-de-a-lua-foc-de-la-un-incendiu-izbucnit-in-jurul-cosului-de-fum/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 14 octombrie 2023 02:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.