Cătălin Moroșanu urmează să se opereze, după ce s-a accidentat la „Survivor România”

Cătălin Moroșanu a fost nevoit să părăsească și competiția Survivor România din cauza unei accidentări pe teren, care i-ar putea afecta și cariera dacă nu ia acum măsuri.

Cătălin Moroșanu

Foto: Arhivă personală

Cătălin Moroșanu a fost nevoit să părăsească competiția Survivor România forțat de împrejurări, după o accidentare deloc ușoară. Luptătorul a explicat că are meniscul rupt și va fi nevoit să se opereze în acest sens, altfel s-ar putea confrunta cu probleme în cariera sa sportivă. Fostul concurent al show-ului a menționat că va încerca întâi o lună de recuperare, însă în cazul în care nu funcționează se va supune unei intervenții chirugicale, scrie click.ro.

Faimosul a făcut primele declarații la Teo Show, privind o intervenție chirurgicală după accidentare. Acesta are meniscul rupt și dacă nu își va reveni după o lună de tratament, va fi nevoit să facă o operație.

„Am meniscul rupt. Am nevoie de intervenție chirurgicală dacă vreau să mai continui cu viața sportivă. O să încerc o lună de recuperare în România și să văd dacă este nevoie sau nu de operație. Mie medicul mi-a zis că cel mai probabil este să fac operație la menisc pentru că oricând, dacă aș face alergare sau m-aș antrena, poate să îmi sară meniscul, să mi se ducă genunchiul într-o parte și să îmi afecteze ligamentele încrucișate”, a declarat Moroșanu.

De asemenea, sportivul a precizat că și-a dat seama din primul moment că nu ar mai fi putut continua. Acesta a declarat că este oricum de părere că nu ar fi ieșit învingător în competiție, chiar dacă nu avea loc accidentarea.

„Situația este destul de gravă. Știam, am simțit atunci când aveam piciorul în nămol, când am pus mâna pe genunchi, am simțit că nu o să pot să mai continui.

Dacă nu m-aș fi accidentat, nu cred că aș fi câștigat Survivor România, în niciun caz. Sunt un om care își analizează opțiunile foarte bine”, a mai spus acesta.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.