De Paşte, „trebuie să te înnoieşti”. Aşa ne spuneau bunicii şi părinţii noştri care, în fiecare an, înainte de Învierea Domnului, ne cumpărau haine noi. Acesta era „cadoul” lor dinaintea sărbătorii. Acum, cred, însă, că zicala aceasta se referă şi la altceva decât la partea materială. Pentru că Învierea Domnului este şi prilej de „înnoire […]

Citeste pe larg

„Pachetul de legi ale educației naționale trebuie să fie analizat și dezbătut cu maximă atenție în Parlament, astfel încât toți actorii implicați în învățământul românesc, elevi, cadre didactice, părinți, conducerile unităților, să fie mulțumiți în cel mai înalt grad posibil. Mai ales în actualele condiții în care se află sistemul educațional, afectat atât din punct […]

Citeste pe larg

Taxa clawback şi politica celui mai mic preţ au reprezentat, de-a lungul anilor, o povară pentru medicamentele generice, ceea ce a condus la dispariţia de pe piaţă a aproximativ 3.000 de medicamente generice, în ultimii 6 ani. Pentru că toţi românii trebuie să aibă acces la medicamentele de care au nevoie, Ministerul Sănătăţii a decis, […]

Citeste pe larg

În primul rând, vor rămâne fără serviciu mulţi români, iar clienţii vor ajunge să le facă acestora toată munca, GRATIS. Iar asta NU este echitabil, nici pentru cei care vor fi concediați, dar nici pentru clienți. De aceea, PSD susţine trei măsuri ce pot fi luate la nivel legislativ, în acest caz: 1) Aplicarea unui […]

Citeste pe larg