Dacă cursul euro a avut evoluție extrem de stabilă săptămâna trecută, în schimb indicii ROBOR au scăzut zilnic, semnalizând astfel că se anticipează retragerea inflației la o medie anuală de 6,5% iar creșterea prețurilor va fi de doar 3,6% în decembrie, conform raportului de toamnă al CNSP. Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,01 la 6,0%, față de 6,14% la sfârșitul anului trecut. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,14 la 6,11%, comparativ cu 6,28% în ultima ședință din decembrie 2025, iar cel la 12 luni de la 6,31 la 6,29%, indice care a încheiat 2025 la 6,48%. Scăderea indicilor ROBOR a permis Trezoreriei să se împrumute la costuri mai mici. Ea a atras de la începutul anului peste 5,62 miliarde lei și încă 190,5 milioane euro cu scadența în ianuarie 2027, pentru care a acceptat o dobândă medie de 2,39%, și alte 196 milioane euro scadente în ianuarie 2028, la un randament mediu anual de 2,91%. Modificările zilnice ale cursului euro au fost minime și s-au menținut sub pragul de 5,9 lei, iar tranzacțiile s-au realizat între 5,087 și 5,093 lei. Media a fluctuat între 5,0891 și 5,0897 lei, cel de vineri fiind stabilită la 5,0894 lei. Conform raportului Comisiei de Prognoză, valoarea medie anuală a cursului euro va fi de 5,11 lei iar a dolarului de 4,44 lei. Menținerea lui Kevin Hassett în funcția de consilier economic în cadrul echipei de la Casa Albă, după mai multe luni în care acesta a fost prezentat drept candidatul lui Donald Trump pentru funcția de președinte al Rezervei Federale, a influențat deciziile investitorilor care și-au majorat plasamentele în dolar. Moneda americană a fost susținută și de îmbunătățirea pieței muncii din SUA, ceea ce ar putea întârzia tăierea dobânzii de către Fed până în iunie. Astfel, euro a scăzut vineri la 1,1548 – 1,1628 dolari, minimele ultimei luni și jumătate, de la aproape 1,17 dolari, la începutul săptămânii. În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,3564 lei, în ședința de luni, la 4,3816 lei. Cursul francului elvețian a fost stabilit vineri la 5,4663 lei iar cel al lirei sterline la 5,8745 lei. Miercuri, prețul gramului de aur a atins un maxim istoric de 650,6110 lei, iar a doua zi metalul galben a urcat la un record de 4.628,90 dolari/uncie. Marcările de profit imediat, care au fost stimulate și de ultimele declarații mai puțin belicoase față de Iran ale lui Donald Trump, au făcut ca uncia să fluctueze vineri între 4.538 și 4.621 dolari, iar prețul gramului a alunecat la 648,8063 lei. Argintul a atins la jumătatea săptămânii un record de 92 dolari/uncie, de 29 de dolari, la finalul anului 2024, dar s-a retras vineri până aproape de 87 dolari/uncie. Față de începutul anului, bitcoin a crescut cu circa 9%, evoluție stimulată de reglementarea instituțională a pieței cripto și de înmulțirea plasamentelor în ETF-uri. La sfârșitul săptămânii principala monedă digitală fluctua între 94.800 și 95.300 dolari, iar ethereum fluctua în culoarul 3.290 – 3.320 dolari.

Citeste pe larg

Anul acesta, Trezoreria trebuie să se împrumute din piața locală și externă cu până la 265 – 275 miliarde lei, bani necesari pentru acoperirea cheltuielilor administrative ale statului dar și pentru investiții. Joia aceasta, Finanțele s-au împrumutat cu 1,505 miliarde lei cu scadența în aprilie 2027 la o dobândă medie anuală de 6,09%, profitând astfel de scăderea costurilor în piața monetară. Valoarea inițială a emisiunii a fost de 800 milioane lei iar ofertele de cumpărare s-au ridicat la 2,06 miliarde lei. La suma de mai sus s-au adăugat alte 500 milioane lei cu scadența în aprilie 2035, la un randament mediu anual de 6,67%, iar ofertele de cumpărare au fost de 683 milioane lei. Sumele mai mari împrumutate de Trezorerie beneficiază de o scădere a randamentelor, în condițiile în care BNR nu mai sterilizează excedentul de lei din piața monetară și oferă băncilor pentru banii depuși o dobândă pentru facilitatea de depozit de 5,5%, valoare stabilită în august 2024. Joia aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,03 la 6,01%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,14%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,34 la 6,31%. Piața valutară a continuat să fie stabilă, consecință a faptului că nivelul aversiunii față de risc nu a crescut, chiar dacă punctele fierbinți s-au înmulțit de la începutul anului (Venezuela, Iran, Groenlanda și, bineînțeles, Ucraina). Cursul euro a scăzut de la 5,0897 la 5,0891 lei iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,088 – 5,091 lei. O serie de date economice fundamentale pozitive din Statele Unite, în principal scăderea cererilor săptămânale de șomaj, au coborât euro la 1,16 – 1,1647 dolari, față de aproape 1,17 dolari la începutul săptămânii, ceea ce a ridicat cursul monedei americane de la 4,3652 la 4,3740 lei. Cursul francului a urcat la 5,4654 lei iar cel al lirei sterline a coborât la 5,8684 lei. Metalul galben a atins un nou maxim istoric de 4.628,90 dolari/uncie, dar s-a retras apoi, pe fondul aprecierii monedei americane și a marcărilor de profit la 4.580,40 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să alunece de la 650,6110 lei la 649,3669. Bitcoin a urcat la 95.761 – 97.162 dolari iar ethereum la 3.278 – 3.383 dolari.

Cererea de metal galben se menține una ridicată, iar uncia a urcat la jumătatea acestei săptămâni până la 4.624,50 dolari și a depășit astfel precedentul maxim istoric de 4.605,90 dolari atins marți. Această evoluție a ridicat prețul gramului de aur de la 643,1962 lei la un nou record de 650,6110 lei, față de 601,0836 lei, la sfârșitul anului trecut. Cererea industrială tot mai mare de argint, stimulată și de dezvoltarea sectorului Inteligenței Artificiale, dar și dorința investitorilor de a-și diversifica portofoliul de active considerate drept un refugiu, au ridicat prețul unciei de argint la un nou maxim istoric de 92 de dolari, comparativ cu un preț de 29 de dolari, la finalul anului 2024. Creșterea prețului metalelor prețioase se datorează tensiunilor geopolitice, precum războiul din Ucraina, intervenția SUA în Venezuela, dorința președintelui Trump de a ocupa Groenlanda, protestele populare din Iran, dar și înmulțirea plasamentelor în ETF-uri pe aur, la care se adaugă decizia multor bănci centrale de a-și diversifica rezervele, în detrimentul dolarului american. În aceste condiții, analiștii băncii americane Citigroup anticipează atingerea de către uncia de aur a pragului de 5.000 dolari, până la sfârșitul primului trimestru, iar uncia de argint ar putea trece de 100 dolari. Segmentul valutar a avut o evoluție calmă, în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,089 – 5,092 lei, iar cursul euro a urcat modest la 5,0897 lei, după două ședințe consecutive la 5,0896 lei, față de 5,0871 lei, joia trecută. Stabilitatea leului poate fi pusă, pe lângă cererea încă mare de active riscante, pe faptul că inflația anuală s-a retras în decembrie la 9,7%, față de 9,8%, în noiembrie. Raportul de toamnă al Comisiei de Prognoză anticipează pentru 2026 o medie anuală a inflației de 6,5%, cu o retragere la 3,6% la finalul anului, în timp ce creșterea anuală a prețurilor din 2027 ar urma să fie de 3,2%. Tendința descendentă a prețurilor și nivelul ridicat al lichidității din piața monetară, au împins indicii ROBOR spre pragul de 6%. Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,05 la 6,03%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,15 la 6,14%, iar cel la 12 luni de la 6,37 la 6,34%. Euro se tranzacționa în culoarul 1,1636 – 1,1658 dolari, înainte de publicarea unor date economice fundamentale din Statele Unite. În piața locală, cursul monedei americane a urcat marginal de la 4,3626 la 4,3658 lei, față de 4,3538 lei, în urmă cu o săptămână. Media francului elvețian s-a retras de la 5,4648 la 5,4532 lei, comparativ cu 5,4641 lei, joia trecută. Cursul lirei sterline a fost stabilit miercuri la 5,8752 lei, față de 5,8560 lei, în urmă cu o săptămână. Monedele din regiune se apreciau modest la 4,2110 zloți/euro, respectiv 385,23 forinți/euro. Speranțele puse de investitorii din piața cripto în schimbarea mai rapidă a actualului președinte al Rezerve Federale, Jerome Powell, cu un altul mai deschis către sectorul monedelor digitale și reducerea mai rapidă a dobânzilor, a majorat cererea. Bitcoin a urcat miercurea aceasta a 94.586 – 95.712 dolari, față de 87.330 dolari la sfârșitul lui 2025, iar ethereum la 3.281 – 3.357 dolari.

Leul a avut marțea aceasta o ședință liniștită în piața valutară iar indicii ROBOR se apropie rapid de pragul de 6%. Cursul euro a stagnat la valoarea stabilită luni de 5,0896 lei, pe fondul îngustării culoarului de tranzacționare la 5,088 – 5,091 lei. În opinia analiștilor BCR, cursul va fi „relativ stabil în 2026, cel puțin în prima jumătate a anului. Riscuri de depreciere continuă să vină din partea deficitului de cont curent ridicat și vedem cursul de schimb EUR/RON la 5,17 la final de an”. Pentru acest an se estimează retragerea deficitului bugetar spre 6,4%, după ce conform analiștilor nivelul din 2025 va fi mai mic de 8,4%, și o creștere a PIB la peste 2000 miliarde lei. Tendința de scădere a indicilor ROBOR s-a menținut, consecință a nivelului ridicat al lichidității din piața monetară. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,06 la 6,05%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,17 la 6,15%, iar cel la 12 luni de la 6,40 la 6,4037%. În ceea ce privește indicele de referinţă IRCC, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele de retail acordate după luna mai 2019, acesta este de 5,68% până la sfârșitul lunii martie, față de recordul de 6,06% din ultimele trei luni ale anului trecut. Evoluția descendentă a dobânzilor interbancare face ca pentru trimestrul al doilea a acestui an să se estimeze o scădere a indicelui sub pragul de 5,6%. Creșterea indicelui prețurilor de consum (IPC) din Statele Unite cu 0,3% în ultima lună din 2025, un indicator cheie al inflației urmărit de Rezerva Federală, s-a reflectat în evoluția euro, care fluctua între 1,1654 și 1,1675 dolari, după ce s-a apropiat luni de pragul de 1,17 dolari. Cursul monedei americane a urcat de la 4,3564 la 4,3626 lei. Media francului elvețian a scăzut modest de la 5,4650 la 5,4648 lei iar cel al lirei sterline a urcat de la 5,8643 la 5,8778 lei. Prețul gramului de aur a scăzut marginal de la recordul istoric de 643,3615 lei la 643,1962 lei, după ce uncia s-a retras de la un nou maxim de 4.605,90 dolari spre 4.574 dolari, consecință a aprecierii monedei americane și a marcărilor de profit. În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal la 385,97 dolari iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,2116 dolari. Bitcoin nu a reușit să treacă de pragul de rezistență de la 93.000 dolari (90.949 – 92.621 dolari) în ciuda faptului că piața vede în schimbarea forțată a președintelui Fed, Jerome Powell, drept un eveniment cu un potențial favorabil pentru piața cripto, prin revenirea la o politică monetară mai relaxată. Ethereum fluctua între 3.089 și 3.158 dolari.