Ce fel de burse se vor acorda în anul școlar viitor, cui, în ce cuantum și în ce condiții?

Metodologia de acordare a burselor școlare pentru anul 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar Ministerul Educației a prezentat principalele noutăți.

Tipuri de burse școlare

Elevii din clasele primare vor lua doar burse sociale. Elevii din ciclurile gimnazial și liceal beneficiază de următoarele tipuri de burse:

Bursă de excelență olimpică I 

Bursa de excelenţă olimpică I se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II, III şi menţiune, la olimpiadele şcolare internaţionale, respectiv campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Bursele de excelenţă olimpică I se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei.

Bursă de excelență olimpică II

Bursa de excelenţă olimpică II se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II şi III la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei. Bursele de excelenţă olimpică II se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei.

Bursă de merit

Pentru bursele de merit se iau în calcul premiile I, II și III obținute la etapele județene ale olimpiadelor. Din anul școlar 2024-2025, bursa de merit va fi acordată și elevilor de gimnaziu și liceu dacă vor avea media anuală peste 9,50.

Bursă de reziliență 

Se acordă elevilor care obțin peste media 7, pentru a-i motiva pe elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze. Practic, vor primi aceste burse elevii care au medii între 7 și 9,50 dar care, în același timp se încadrează în 30% dintre primii elevi ai clase care au medii între 7 și 10.

Bursa socială

Bursa socială se acordă elevilor din învățământul special și de masă cu dizabilități/nevoi speciale.

Bursă tehnologică

Se acordă tuturor elevilor din  învățământul profesional, de masă sau special.

Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență și bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă.

Burse școlare 2024-2025. Noutăți

Câteva dintre noutățile din metodologie:

De bursa de excelență olimpică I și II beneficiază și elevii aflați în mobilitate internațională, pe durata mobilității, dar nu mai mult de anul școlar în care a fost acordată bursa.
Bursele de merit, reziliență și tehnologice se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii Evaluării Naționale de către absolvenții clasei a VIII-a. Acestea se acordă în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.
Pentru elevii din anii terminali, bursele sociale se acordă și în perioada primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.

Câți bani primesc elevii

Pentru anul școlar 2024—2025, cuantumul minim al burselor este:

Bursa de merit — 450 lei/lună;

Bursa de reziliență — 300 lei/lună;

Bursa socială — 300 lei/lună;

Bursa tehnologică — 300 lei/lună. 

Bursa pentru mame minore – 700 de lei pe lună.

Bursa de excelență olimpică I – 750 – 3.000 lei

Bursa de excelență olimpică II – 700 lei

Când vor primi elevii banii 

Termenul de plată este data de 20 a fiecărei luni, iar prima plată se va face pe 20 noiembrie. Este vorba despre banii de burse aferente lunilor septembrie și octombrie, primele două luni de cursuri din anul școlar viitor.

Bursa socială, cea de excelență olimpică și pentru mamele minore se va acorda pe tot timpul anului școlar, inclusiv în vacanțe. Pentru celelalte tipuri de burse – de merit, tehnologică și de reziliență – suma minimă stabilită de lege nu poate fi respectată. Motivul? Aceste burse sunt calculate în funcție de numărul de zile de vacanță și de cursuri.

 

Calendarul anului școlar 2024-2025 arată că, în afară de lunile martie și mai 2025, în fiecare lună de cursuri există cel puțin o zi de vacanță, ceea ce înseamnă că nu vor fi acordate cuantumurile minime ale acestor burse.

 

Structura anului școlar 2024-2025

Iată, pe scurt, calendarul anului școlar viitor

Intervale de cursuri

de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Intervale de vacanță

de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;

de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;

de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.(www.adevarul.ro)

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.