Ce s-a întâmplat cu maneliştii la filmarea clipului cu Loredana Groza. “Mi-am pus mâinile în cap când i-am văzut”

Devenit videoclipul de pe primul loc în topul YouTube, Loredana Groza împreună cu ceilalți artiști au reușit să transforme melodia ”Fericire” într-un hit, însă nu mulți știu ce s-a petrecut la filmarea clipului.

Lucruri petrecute la filmarea clipului cu Loredana Groza

Regizorul Alex Ceaușu, a oferit detalii despre ceea ce s-a petrecut în culisele clipului, în exclusivitate pentru Playtech.ro. Alex a lucrat la cel mai nou proiect muzical la care au participat printre cele mai sonore nume din lumea manelelor. Dintre artiști, fac parte Costi Baboiaş, Nicu Paleru, Ștefan de la Bărbulești, Adi de la Vâlcea, Jean de la Craiova și Vali Vijelie. Li s-au alăturat Florin Salam, Jador şi Culiță Sterp și, evident, Loredana Groza, apariție care a stârnit mai multe controverse în lumea muzicală.

“Am stabilit anumite detalii cu Costi Ioniţă, ideea a plecat de la el. În cel de-al doilea videoclip, soliștilor li s-a cerut să vină îmbrăcaţi în alb. Fuseseră anunţaţi în mod expres despre asta. Li s-au cerut sacouri albe, cămăşi albe, pantaloni albi. Nişte îngeri!”, a mărturisit, în exclusivitate, regizorul clipului video.

După cum a afirmat Alex Ceaușu, când artiștii și-au făcut apariția, ținutele acestora i-au dat bătăi de cap. Regizorul a găsit rapid o soluție, sunând un prieten căruia i-a cerut ajutorul pentru a o scoate la capăt cu situația neprevăzută.

“M-am luat cu mâinile de păr când i-am văzut cum au venit îmbrăcați! Ce să mai, nu puteam rata ora de filmare stabilită deja, aşa că am rezolvat cum m-am priceput mai bine. Mi-am sunat un prieten, un designer, căruia i-am cerut ajutorul. Pe acela l-a pufnit râsul şi mi-a făcut rost de vreo trei sacouri cu revere negre. Toate mărime mare, XXL. Mă și mir că le-a găsit într-un timp atât de scurt!”, mai spune Alex Ceaușu pentru Playtech.ro.

Detaliul cu care cei ”nepregatiti” se dadeau de gol
Detaliul prin care cei ”nepregatiti” se dadeau de gol

”Sacourile cu revere negre ies în evidență”

Alex Ceaușu a dezvăluit detaliul care îi dă de gol pe cei care au încălcat regulile stabilite anterior. Astfel, aceștia sunt cei care au revere negre la sacouri, ieșind în evidență prin contrastul creat, după cum poate fi observat și în videoclip.

“Cei care au încălcat regulile stabilite pot fi cu uşurinţă descoperiţi dacă priviţi cu atenţie clipul. Fiindcă sacourile cu revere negre ies în evidenţă. Nici nu se putea altfel. Am mai încercat să-l pun pe unul să-l ţină pe umeri pe altul, să se joace cu el, dar tot nu poţi face minuni. Aşa că nici nu vreau să le mai spun numele. În schimb voi spune doar atât: jos pălăria pentru Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea și Jean de la Craiova, care au venit ca ginerică de la nuntă”, a mai dezvăluit Alex Ceaușu.

Data lansării a fost 22 aprilie, iar melodia ajunsese pe locul 8 la nivel mondial, săptămâna trecută. Loredana Groza a povestit că piesa ”Fericire”, ”nu este nici raggaeton, nici manea”.

”E un nou gen, de fapt. Nu este manea. Şi dacă ascultaţi ritmul, nu este nici raggaeton, nici manea. Este happy-tone. Noul gen, noul trend. Noi l-am inventat. Noi vrem să facem ceva nou întotdeauna, nu o manea. Tot timpul trebuie să faci ceva nou, să mergi pe anumite şabloane din muzică, dar să vii cu o schimbare”, a menționat Loredana Groza în cadrul Antena 3.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.