Ce salariu are un lunetist în trupele speciale ale Rusiei. Marian Godină câștigă mai mulți bani lunar

În contextul protestelor violente din Rusia, ca urmare a încarcerării lui Alexei Navalnîi, un critic aspru al liderului Kremlinului, trupele speciale fac angajări. Astfel, informațiile privind ce salariu încasează un lunetist rus au fost dezvăluite, după ce trupele OMON au lansat o campanie de recrutare în mediul online. Care sunt criteriile conform cărora te poți angaja în subordinea ministerului de Interne.

Trupele speciale din Rusia fac angajări. Ce posturi au fost scoase la concurs

Jandarmii și polițiștii ruși au fost greu încercați la începutul acestui ani după ce mai multe proteste violente au avut loc în Rusia, ca urmare a faptului că opozantul Alexei Navalnîi s-a întors din Germania și a fost apoi trimis în închisoare pentru doi ani și jumătate. Astfel, mai mulți susținători ai acestuia au decis să iasă în stradă, exprimându-și nemulțumirea vizavi de această decizie. După ce trupele speciale rusești au fost criticate pentru modul agresiv în care au acționat în timpul demonstrațiilor de stradă, OMON, cunoscut drept Detașamentul Mobil pentru Operațiuni Speciale, a anunțat că face angajări.

Jandarmii ruși au nevoie în prezent inclusiv de oameni pentru postul de lunetist, o meserie pentru care “nu este nevoie de experiență”, după cum se arată în informarea The Guardian. Trupele OMON sunt subordinate ministerului rus de Interne și par să fie în căutare de recruți. Peste 1.600 de anunțuri de angajare au fost postate în perioada 24 ianuarie – 24 februarie 2021, pe site-uri precum HH.ru, Avito sau Superjob.ru. Prin comparație, în aceeași perioadă a anului 2020, OMON solicita numai 151 de oferte de angajare.

Cât câștigă un lunetist rus
Cât câștigă un lunetist rus

Ce salariu câștigă un lunetist rus. Suma nu este deloc consistentă

“Nu este nevoie de niciun fel de experienţă”, se regăsește ca mențiune în anunțul de angajare pentru un post de lunetist în cadrul trupelor OMON. Totodată, acesta dezvăluie și ce salariu poate încasa un lunetist angajat în Rusia, în cadrul trupelor speciale. Peste 70.000 de ruble pe lună, reprezentând aproximativ 789 de euro pe lună, reprezintă suma pe care o poate încasa un angajat al ministerului de Interne, în funcția de lunetist.

Pe de altă parte, ministrul rus de Interne nu a comentat această situație inedită, un comunicat oficial explicând că această mișcare este una cât se poate de normală, dar fără o legătură directă cu protestele recente din Rusia. Doi ofițeri OMON, contactați telefonic de sursa citată, au declarat că efortul de recrutare nu este legat de proteste, ci reflectă necesitatea înlocuirii persoanelor care părăsesc serviciul. Cu toate acestea, opt ofițeri din al doilea regiment special au confirmat faptul că această campanie de recrutare este una mai mare decât în mod normal. Un alt ofițer a declarat că angajarea în masă este ca urmare a unei decizii luate acum aproximativ doi ani de zile și vizează extinderea personalului.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.