Cea mai recentă captură a Poliției de Frontieră la Giurgiu: peste 36.000 de țigări ascunse în două mașini
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma verificării a două autoturisme, 36.600 de țigarete ascunse și nedeclarate în portbagajele acestora și în spațiul destinat roții de rezervă.
La data de 20.02.2025, în intervalul orar 08:00-13:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 5, au oprit pentru verificare mai multe autoturisme.
În urma controalelor efectuate asupra acestora, colegii noștri au descoperit, ascunse și nedeclarate în portbagajele, precum și în spațiul destinat roții de rezevă a două autoturisme, 36.600 de țigarete (1.830 de pachete), pentru care șoferii nu dețineau documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 54.900 de lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră și introdusă în camera de corpuri delicte a Poliției de Frontieră.
În acest caz, față de unul dintre conducătorii auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet, iar cel de-al doilea șofer a fost sancționat contravențional cu avertisment. (ITPF Giurgiu)
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/cea-mai-recenta-captura-a-politiei-de-frontiera-la-giurgiu-peste-36-000-de-tigari-ascunse-in-doua-masini/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 21 februarie 2025 15:32