Cea mai scumpă monedă din România. Acum se vinde cu peste 2.000 de dolari, doar norocoșii au văzut-o

De-a lungul timpului, pe teritoriul României, au circulat diverse monede românești. Cele mai vechi dintre acestea, pe care le au colecționarii, pot valora chiar și mai mult de 2.000 de dolari. Unele dinte acestea ajung să fie vândute la licitații pe internet, pe site-uri internaționale. Iată care este cea mai scumpă monedă din țara noastră!

Care este cea mai scumpă monedă românească

Colecționarii de monede românești sunt într-o continuă căutare. De regulă, aceștia le vânează pe cele mai rare sau pe cele care au o poveste interesantă. Totodată, aceste monede sunt și cele care au o valoare mai mare.

Există o ramură a istoriei care se ocupă de cercetarea monedelor, iar numele acesteia este numismatica. Printre altele, aceasta cercetează descrierea şi descifrarea lor, cercetarea materialelor din care acestea sunt realizate, raporturile dintre diferitele tipuri de monedă sau circulaţia monetară.

Monede de colecţie pot ajunge și cele care nu sunt emise de către BNR. De exemplu, kosonii din aur ai dacilor. Acesta sunt considerate a fi cele mai scumpe monede ”normale” din România. Se vând chiar și cu mai mult de 2.000 de dolari pe anumite site-uri de specialitate, cum ar fi ebay. Un alt exemplu ar fi monedele emise de către domnitorii principatelor româneşti din epoca medievală, care se dau pentru mai puțin.

Monedele speciale sunt ceva aparte, iar cea mai scumpă dintre ele este „polul lui Carol I”. Aceasta a fost emisă în anul 1868, cu o valoare nominală de 20 de lei. Moneda este foarte valoroasă, deoarece amintește de independenţa României, câştigată în anul 1877. Mai mult, aceasta este confecționată din 90% aur şi 10% cupru. Experţii BNR consideră că aceasta valorează nu mai puțin de 100.000 de euro, dar este de patrimoniu și nu poate fi găsită la vânzare.

Kosonii din aur ai dacilor

Kosonii dacilor sunt vânduți cu 2.000 de dolari

De departe, unele dintre cele mai căutate monede sunt kosonii dacilor. Acestea provin din zona Sarmizegetusei Regia. Cei care le vând pe site-urile de vânzări din Statele Unite ale Americii le estimează la valori cuprinse între 1.175 de dolari şi 5.000 de dolari pentru o piesă care cântăreşte în jur de 8,5 grame, notează cei de la adevărul.ro.

Conform cercetătorilor, aceste monede au fost emise în timpul domniei regelui Koson (Cotiso), urmaş al lui Burebista, în prima jumătate a secolului I înainte de Hristos. Kosinii cântăresc aproximativ opt grame, au fost bătute la cald şi au o figuraţie inspirată de cea a denarilor romani.

Pe spatele monedei este reprezentat un vultur aşezat pe o ghioagă, care ţine într-una din gheare o cunună cu lauri, iar pe reversul monezilor sunt inscripționate trei personaje a căror costumaţie seamănă cu cea a demnitarilor romani din trecut.

Cea mai importantă descoperire a unor kosoni de aur este considerată cea făcută în Munții Orăștiei în 1996. Au fost peste 3.000 de galbeni pe care găsitorul, Grecu Șofron pe numele său, un localnic din Târsa (județul Hunedoara) începuse să le vândă și să le dea cadou apropiaților. Statul român a reușit să recupereze o mare parte din ei, însă 20 de kilograme de aur din tezaur nu a putut fi localizat, așa că astăzi mai apar din când în când pe diverse site-uri kosoni la vânzare din cei descoperiți de Grecu.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.