Cererile pentru ajutorul de încălzire se pot depune din data de 16 octombrie
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu anunță că începând cu data de 16.10.2024, pot fi depuse solicitările pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru sezonul rece 2024-2025.
Ca formă de sprijin, consumatorii vulnerabili, beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței (pe perioada 01.11.2024-31.03.2025) și de supliment pentru energie (pe întreaga perioadă a anului) pentru acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu încălzirea locuinței.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, astfel venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de:
- 1.386 lei/ persoană în cazul familiei
- 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
IMPORTANT!
La stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024. Dovada veniturilor din pensii este reprezentată de ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora.
Cererea însoțită de documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de către membrii acesteia, precum și celelalte documente necesare se pot depune la sediul Cantinei de Ajutor Social, situat în str. 1 Decembrie 1918, nr. 83, în următorul interval orar:
LUNI – JOI 08:30 – 14:30
VINERI 08:30 – 12:00
De asemenea solicitările pentru ajutorul de încălzire pot fi depuse și la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu situat în str. Gloriei, nr.21, în următorul interval orar:
LUNI – JOI 08:30 – 14:30
VINERI 08:30 – 12:00
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă:
- pe o perioadă de maxim 5 luni, lunar, între 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025
- utilizatorilor de energie termică, energie electrică, gaze naturale sau lemne și combustibili petrolieri, în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, dar nu mai mult de 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei/lună pentru energie electrică și 320 lei/lună (pentru combustibili solizi și/sau petrolieri).
- cuantumul ajutoarelor pentru încălzire nu se acordă direct beneficiarilor, ci se scade din factura care atestă contravaloarea consumului lunar, de către furnizori și nu poate fi mai mare decât valoarea consumului facturat; excepție face doar contravaloarea ajutorului pentru încălzire ce constă în combustibili solizi și/sau petrolieri, care se plătește direct titularului de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu.
Suplimentul pentru energie se acordă:
- pe tot parcursul anului, lunar, în sumă fixă: 10 lei /lună pentru energie termică, 10 lei/lună pentru gaze naturale, 20 lei/lună pentru lemne și 30 lei/lună pentru energie electrică)
- în situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Cererile pentru ajutorul pentru încălzirea locuinței se depun în perioada 16.10.2024–20.11.2024 pentru a obține ajutorul pentru încălzirea locuinței pe parcursul întregului sezon rece noiembrie 2024 – martie 2025.
În cazul cererilor depuse după data de 20.11.2024, ajutorul se constituie ulterior datei depunerii.
Cererile pentru acordarea suplimentului pentru energiei se depun din 16.10.2024, concomitent cu ajutorul pentru încălzire sau pe tot parcursul anului.
Titularii ajutoarelor pentru încălzire și a suplimentului pentru energie sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data de la care a intervenit modificarea.
Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noi Cereri și declarații pe propria răspundere însoțită de documentele doveditoare care justifică modificarea.
DE REȚINUT! Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu va verifica veniturile realizate, precum și bunurile mobile și imobile deținute de solicitanți și de membrii familiei acestora, prin intermediul sistemelor informatice puse la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția de Impozite și Taxe Locale Giurgiu.
Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Direcției de Asistență Socială (Giurgiu Nord) sau la numărul de telefon 0246/22.36.13.
Documente necesare depunerii dosarelor:
https://primariagiurgiu.ro/…/Documente-necesare-ajutor…
Primăria municipiului Giurgiu
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/cererile-pentru-ajutorul-de-incalzire-se-pot-depune-din-data-de-16-octombrie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 15 octombrie 2024 17:31