Cerificatele privind gradul şi tipul de handicap pot fi contestate

Cerificatele privind gradul şi tipul de handicap pot fi contestate

Comunicat de presă

Persoanele care doresc să depună o contestație privind încadrarea în grad și tip de handicap (termenul legal este de 30 zile de la data comunicării certificatului de către  secretariatul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap) trebuie să completeze noul tip de formular de contestație.

Noul model de contestație pentru certificatul de încadrare în grad de handicap a fost aprobat ca urmare a modificării Regulamentului de organizare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Comisia superioară are activitate decizională în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap emise de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de la nivelul județelor și municipiului București.

Contestaţia la certificatul de încadrare în grad de handicap poate fi completată  de către titular sau de reprezentantul legal al acestuia, după caz, în mod obligatoriu cu toate elementele din conţinutul formularului şi se depune la secretariatul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (prin registratura D.G.A.S.P.C. Giurgiu) sau la registratura Autorităţii Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Modelul actualizat al contestației poate fi obținut de la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu, de pe site-ul A.N.P.D.P.D. (anpd.gov.ro) sau de pe site-ul D.G.A.S.P.C. Giurgiu (dgaspcgr.ro).

D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Comunicat de presă Persoanele care doresc să depună o contestație privind încadrarea în grad și tip de handicap (termenul legal este de 30 zile de la data comunicării certificatului de către  secretariatul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap) trebuie să completeze noul tip de formular de contestație. Noul model de contestație pentru certificatul de încadrare în grad de handicap a fost aprobat ca urmare a modificării Regulamentului de organizare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Comisia superioară are activitate decizională în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap emise de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de la nivelul județelor și municipiului București. Contestaţia la certificatul de încadrare în grad de handicap poate fi completată  de către titular sau de reprezentantul legal al acestuia, după caz, în mod obligatoriu cu toate elementele din conţinutul formularului şi se depune la secretariatul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (prin registratura D.G.A.S.P.C. Giurgiu) sau la registratura Autorităţii Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Modelul actualizat al contestației poate fi obținut de la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu, de pe site-ul A.N.P.D.P.D. (anpd.gov.ro) sau de pe site-ul D.G.A.S.P.C. Giurgiu (dgaspcgr.ro). D.G.A.S.P.C. Giurgiu


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/cerificatele-privind-gradul-si-tipul-de-handicap-pot-fi-contestate/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 5 martie 2025 19:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.