Chef Adi Hădean, despre litoralul românesc: „Mizeria pe care o găseşti aici e produsul nostru, al românilor. Nu vin suedezele să facă treaba mare-n apă”

„Posibil să mai iau un premiu de nepopularitate şi vara asta, da’ tot zic, că parcă nu mai are sens pentru mine să mă abţin când am ceva de spus. Sunt în al doilea an de activitate pe litoralul românesc, timp în care am observat câteva lucruri. Nu le înşir aici pe toate, că n-am nici timp, nici nu-i locul, da’ măcar încep:

„Chiriile enorme+sezonul scurt determină în primul rând preţurile mari.

52 de zile/an poţi munci pe bani, pe litoral. Dacă scoţi de aici zilele de duminică, luni şi marţi, în care gradul de ocupare scade masiv, îţi mai rămân vreo 30 în care trebuie să produci salarii, chirie pentru un an întreg (mai sunt locaţii de închiriat pe o vară, da’ ca să aveţi o idee, pentru o terasă cu 80 de locuri şi 20mp de bucătărie, preţul de anul trecut, în plină pandemie şi cu şanse mici de a munci mai mult de 2 zilei în săptămână era de 35.000 euro/sezon, adică 673 de euro/zi, adică 9 euro/loc/zi, lucru care înseamnă că fiecare scaun trebuie să producă aproximativ 30 de euro zilnic dacă vrei să poţi plăti chiria, salariul mediu pe economie, marfa, taxele şi, eventual, să obţii şi profit pentru firma cu care operezi provatizarea).

O farfurie cu un morman de calamari congelaţi, fripţi şi blindaţi cu maioneză se vinde bine la 80 de lei. Un meniu de degustare din 8-9 feluri e considerat scump la 150 de lei.

O singură gheretă poate să vândă 9000 de covrigi într-o zi. E mai bine să aduc legume cu duba, din Obor, o dată-n săptămână, decât să bat zilnic şi silnic pieţele din Constanţa sperând să găsesc roşii româneşti şi vinete culese la vreme.

Mai sunt încă mulţi oameni care vor să vină la restaurant cu vinul lor de acasă şi nu înţeleg conceptul de “taxă de dop”. De prea multe ori, o masă cu 4 persoane generează 800-1000 de grame de mâncare risipită la micul dejun, pentru că încă mai trebuie să punem pe aceeaşi farfurie pepene, salată de vinete, 3 brioşe, un iaurt, 2 linguri de granola, o banană, miere, unt, salam, un ou ochi şi o omletă.

Metro e cea mai populară sursă de peşte proaspăt, ceea ce-i lejer regretabil, având în vedere Marea Neagră. Ştii ce zic.

Bulgaria vinde masiv scoici şi peşte pe litoralul românesc. Dacă admitem că “eşti ceea ce mănânci”, românul e un om bulgăresc, măcar o vreme după vacanţa la Eforie.

Un ospătar cu experienţă (nu neapărat bun, da’ cu experienţă) nu întreabă la angajare cât e salariul ci care a fost ciubucul mediu anul trecut.

De multe ori, stafful crede că frigiderele restaurantului, cu tot ce e în ele, sunt un bun comun (cu excepţia momentelor în care trebuie să faci curat în ele, atunci sunt doar bunul responsabilului cu curăţenia).

Sunt şi bucătari care n-au o problemă să o frece-n telefon 8 ore/zi în timpul programului, 4 zile pe săptămână, dar scot codul muncii din buzunarul şorţului dacă trebuie să muncească real 9-10 ore vineri şi sâmbătă.

Mulţi necalificaţi vin să se angajeze sezonier şi cred că bucătăria e o oră jumate miercuri seara, ca la televizor. Ei pleacă primii.” a mai adăugat Adi Hădean.

„Omul care spală vasele e cea mai mare comoară a unui restaurant. Pe bune. Încă mai sunt ghiolbani care se iau tare de chelneriţe de 19 ani ca să le arate nevestelor cât sunt de bărbaţi.

De multe ori, românul e omul care întârzie 40 de minute la o rezervare, dar se supără când aşteaptă 15 minute să-i vină antreurile. Tot ăia cu gura mai mare au câştig de cauză şi pe litoral, indiferent de ce intră-n ea.

Naiba ştie cum e mai bine.

(Va urma)”, a mai scris Adrian Hădean