Marți, 10 februarie a.c., în intervalul orar 11.30 – 12.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Giurgiu, împreună cu polițiști din cadrul Compartimentului Canin, au organizat o acțiune de prevenire și combatere a faptelor antisociale în incinta și zona adiacentă Colegiului Național Ion Maiorescu și Școala Gimnazială Specială nr. 4 Mihai Eminescu, ambele din municipiul Giurgiu.
Scopul acțiunii a fost acela de a preveni absenteismul școlar, victimizarea minorilor, identificarea grupurilor cu preocupări antisociale din zona unităților de învățământ, comercializarea de alcool, țigări și energizante către minori, precum și consumul și traficul de droguri.
Pe parcursul desfășurării acțiunii, au fost verificate 23 de autoturisme, 5 săli de jocuri de noroc, 5 societăți comerciale, personalul acestora fiind instruit cu privire la respectarea categoriilor de produse care pot fi comercializate către minori, respectiv instruirea privind respectarea H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor.
Prin astfel de acțiuni, ne dorim să contribuim la un mediu educațional sigur, în care elevii să fie protejați și sprijiniți să își urmeze drumul spre educație. (IPJ Giurgiu)
Reflectorul de Sud