Cine este cel mai tânăr primar din România. Mihai Cristian Lazăr are 27 de ani și e de profesie avocat

Cel mai tânăr primar din România este membrul PNL Mihai Cristian Lazăr, care, la vârsta de 27 de ani, a fost ales primar al oraşului Şimleu Silvaniei.

Noul primar din Șimleul Silvaniei, Mihai Cristian Lazăr, este de profesie avocat și după neașteptata victorie a postat un mesaj de mulțumire pe Facebook.

„Șimleu, 2 cuvinte: Am învins! Vă mulțumesc!”, a scris cel mai tânăr primar din România, pe contul său de Facebook.

Lazăr a fost votat de peste 50% din cei prezenţi la urne, mai exact 2.880 de voturi dintr-un total de 5.739 voturi valabil exprimate, conform datelor provizorii centralizate de Biroul Electoral de Circumscripţie Şimleu Silvaniei.

Cel mai tânăr primar din România a învins un candidat PSD

Membrul PNL Mihai Cristian Lazăr l-a învins pe social democratul Romeo Sabău.

Ceilalţi doi candidaţi, Virgil Bob de la USR PLUS şi Călin Tulbure – independent, au fost votaţi, fiecare, de circa 4% din alegători.

Din cei 13.418 alegători înscrişi pe listele permanente, la Şimleu Silvaniei s-au prezentat la vot, duminică, 5.831 persoane, adică 43,45%, cea mai slabă prezenţă în cadrul alegerilor parţiale, la nivel naţional.
„Şimleu Silvaniei a ales bine şi de această dată! A ales viitorul! Victoria tânărului liberal Cristian Lazăr la alegerile locale din Şimleu Silvaniei este victoria întregii comunităţi! A unei comunităţi care a ales viitorul şi care priveşte cu încredere înainte. (…) A fost o campanie intensă, curată, construită într-o abordare îndrăzneaţă, în primul rând axată pe proiecte, în care a primat mesajul pozitiv şi constructiv”, a scris Lucian Bode, pe contul său de Facebook, conform G4media.ro.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.