Cine este considerat contact direct în cazul Covid-19. Situaţiile în care trebuie să stai în carantină

Institutul Național de Sănătate Publică și Comitetul Național pentru Situații de Urgență au actualizat din nou lista cu reguli pentru cei care sunt infectați cu virusul Covid-19, dar și pentru cei care sunt contacți direcți ai acestora. Cât trebuie să stea în carantină cei din urmă, în cazul în care sunt vaccinați și în cazul în care nu sunt. De asemenea, au fost actualizate instrucțiunile cu privire la efectuarea testelor.

Cine este considerat contact direct

Potrivit autorităților, sunt definiți drept contacți direcți următorii:

persoanele care locuiesc în aceeași gospodărie cu un pacient confirmat Covid-19;
persoanele care au avut contact direct cu un pacient Covid-19 (interacțiune la mai puțin de 2 metri distanță, fără mască)
persoanele care au intrat în contact cu materiale contaminate cu secreții infecțioase ale unui bolnav de Covid-19 (de exemplu tuse, strănut, atingerea unor batiste folosite fără mănuși etc)
persoanele care au avut contact față în față cu un caz de Covid-19, la o distanță mai mică de 2 metri și pe o perioadă mai mare de 15 minute
persoanele care s-au aflat în aceeași încăpere (sală de clasă sau de ședință, sală de așteptare etc) cu o persoană infectată cu Covid-19 pentru mai mult de 15 minute, la o distanță de minimum 2 metri
personalul medical sau îngrijitorii, personalul care manipulează probe de laborator fără să poarte echipamentul de protecție adecvat

Cine este considerat contact direct în cazul Covid-19

Cât trebuie să stea în carantină contacții direcți

La începutul anului, CNSU a decis reducerea perioadei de carantină de la 14 la 5 zile pentru persoanele trecute prin boală în ultimele 180 de zile și pentru cele vaccinate. Pentru persoanele nevaccinate, perioada de carantină este acum de 10 zile, în loc de 14, cât era inițial.

Avem reducerea perioadei de carantină de la 14 zile la 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile. Reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. Introducerea măsurii carantinei cu privire la contacţii direcţi ai persoanelor confirmate pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 cu duratele prevăzute anterior.

Deci aceeaşi regulă va fi, dacă e persoana vaccinată sau trecută prin boală, atunci are perioadă de carantină de 5 zile, dacă persoana nu este vaccinată are perioada de carantină de 10 zile. Persoanele contact direct, aici sunt definite prin acte ale MS şi care se cunosc cum este definiţia lor şi cum se identifică o persoană care a fost contact direct sau nu”, a precizat Raed Arafat, la începutul anului.

În paralel, numărul de cazuri de Covid a explodat în România. În ultimele 3 zile, autoritățile au raportat peste 30.000 de infectări în fiecare zi.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.