CINE ȘI CE INTERES ARE ÎN DENIGRAREA CONSTANTĂ A CONDUCERII DGASPC GIURGIU?

CINE ȘI CE INTERES ARE ÎN DENIGRAREA CONSTANTĂ A CONDUCERII DGASPC GIURGIU?

Sunt luni bune de când, în mediul online, circulă tot felul de acuzații (de fiecare dată, fără vreo dovadă concretă), la adresa conducerii DGASPC Giurgiu și a activității de acolo.

Din ”tirul” lansat permanent la adresa șefului DGASPC reiese că autorul ”salvelor” fie își dorește cu orice preț scaunul de director al DGASPC, fie susține (extrem de violent) un fost șef al aceleiași direcțiii… Oricare ar fi scopul, cert este aproape că trece zi fără vreun atac la adresa conducerii instituției…

Numai că există și persoane care verifică aceste aberații, iar rezultatele nu sunt deloc cele pe care le-ar dori detractorii…

Un exemplu este concluzia la care au ajuns colegii de la Breaking News Giurgiu, după ce au studiat raportul inspectorilor ce au realizat unul din multele controale necesare după avalanșa de sesizări și plângeri ajunsă pe la toate instituțiile statului. Iată ce scriu colegii de la Breaking News:

”REVOLTĂTOR! CUM SUNT UMILIȚI BENEFICIARII DIN CENTRELE DGASPC GIURGIU, DE INDIVIZI CARE FAC ZECI DE SESIZĂRI NEFONDATE! AVEM RAPORTUL CONSILIULUI DE MONITORIZARE, DUPĂ CONTROALELE LA CENTRELE DGASPC DIN OINACU ŞI CHIRIACU! CONTROALELE INFIRMĂ EXISTENȚA NEREGULILOR SEMNALATE, IAR BENEFICIARII AFLAȚI ÎN INTERIORUL ACESTOR CENTRE PAR A FI DOAR VICTIME COLATERALE ALE UNUI RĂZBOI „MUT”

În ultimele două luni, la DGASPC Giurgiu şi în centrele aflate în subordinea instituției, au fost aproximativ 40 de controale. Majoritatea plângerilor par să vină din aceeaşi direcție, dar parcă nici acest lucru nu mai contează, ci rezultatul final! Raportul Consiliului de Monitorizare arată că sesizările la două centre ale DGASPC Giurgiu, nu se confirmă!
In urma sesizărilor primite, inspectorii de la Consiliul de Monitorizare au descins la Centrul de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Oinacu şi la Centrul de Îngrijire şi Asistență Pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Izvoarele.
Iată ce scrie în raportul final, în urma controalelor: „Referitor la cel de-al doilea punct sesizat, şi anume faptul că: <<în aceste centre beneficiarii sunt legați, loviți dacă sunt neascultätori, unii chiar tinuti în pielea goalä>>: la data efectuării vizitei de monitorizare, niciunul dintre beneficiari institutionalizați în cadrul celor două centre nu prezentau urme de violență, nu erau legați, erau curati, îngrijiți, iar hainele pe care le purtau erau curate, potrivite genului și sezonului.
Totodată, echipa de vizitare a discutat cu beneficiarii din cadrul CABR Oinacu, iar acestia s-au arătat multumiți de condițile în care trăiesc, de comportamentul personalului precum și de hrana oferită.
În ceea ce-i priveşte pe beneficiarii instituționalizați în cadrul CIAPAD Izvoarele, echipa de vizitare nu a putut comunica cu aceştia (niciunul dintre ei nu are capacitatea de a vorbi/intelege), având în vedere diagnosticele beneficiarilor (retard mental sever cu tulburări psihocomportamentale asociat cu schizofrenie).
Referitor la aspectul sesizat, şi anume acela că „sunt ținuți în pielea goalä”, in Raportul nr. 2010/03. 10.2022 privind vizita de monitorizare desfăşurată la Centrul de ingrijire şi Asistență pentru Persoane cu Dizabilitäți lzvoarele din sat. Chiriacu, com. Izvoarele, jud.Giurgiu din perioada 08.09.2022 09.09.2022, a fost precizat: „(..) la momentul intrării echipei de vizitare în centru o parte dintre beneficiari erau dezbrăcati si refuzau să accepte îmbräcämintea. S-a incercat in repetate rânduri, de fată cu membrii echipei, să i îmbrace si de fiecare dată s-au dezbräcat și au rupt hainele. Din declaratile angajatilor reiese că acest lucru il fac constant, fiind un mod prin care se liniştesc. Reiterăm faptul că, la momentul vizitei din data de 02.02.2023, aceştia erau imbrăcați, și nu a fost observată/sesizată intenția acestora de a rupe hainele sau de a se dezbrăca de acestea.
Referitor la lipsa medicației beneficiarilor, echipa de vizitare a verificat (în ambele centre) stocul de medicamente (suficient raportat la numărul de rezidenți), fişele de tratament ale beneficiarilor precum şi analizele anuale obligatorii ale acestora. Medicamentele prescrise fiecărui beneficiar sunt administrate de către asistent medical sau infirmier, exclusiv în baza recomandărilor medicului. Nu s-au constatat nereguli.”
Contactat de ziarul nostru, preşedintele DGASPC Giurgiu, Gheorghe Paraschiv ne-a declarat că: „Acest gen de petiții conținând sesizari nereale, a generat zeci de controale din partea tuturor autorităților abilitate, la structurile din cadrul DGASPC Giurgiu. Am avut şi 9 controale într-o singură zi, fiind mobilizate echipe de control din alte județe, deoarece la un moment dat petiționarul punea la îndoială probitatea profesională a funcționarilor cu atribuțiuni de control din Giurgiu. Mă întreb cine va plăti aceste costuri generate de acțiunile de control, cine a fost interesat şi cui i-a folosit tot acest circ?”
Acest lucru ne întrebăm şi noi! În condițiile în care beneficiarii au probleme medicale, au nevoie de linişte şi de siguranță, iar unii dintre ei chiar de chipuri familiare precum cele ale angajatilor din centrele unde locuiesc, de ce anumite persoane continuă să facă petiții?! Cu ce scop? Mai ales când acestea nu se justifică.
În tot acest timp, cei care au de suferit cel mai mult de pe urma acestor petiții sunt chiar beneficiarii, care zilnic trebuie să vadă chipuri noi (prin prisma inspectorilor veniți în control), să fie controlați pe trup pentru presupusele urme de violență şi de ce nu, să le fie invadată intimitatea. . .
Numai oameni lipsiți de empatie şi fără scrupule pot recurge la astfel de gesturi! Şi totuşi există şi o fac! O fac pentru că legea nu-i sancționează pe cei care fac sesizări false şi care probabil vor continua să facă, în detrimentul bieților beneficiari. . .
Sursa foto: Consiliul de Monitorizare”
Sunt luni bune de când, în mediul online, circulă tot felul de acuzații (de fiecare dată, fără vreo dovadă concretă), la adresa conducerii DGASPC Giurgiu și a activității de acolo. Din ”tirul” lansat permanent la adresa șefului DGASPC reiese că autorul ”salvelor” fie își dorește cu orice preț scaunul de director al DGASPC, fie susține (extrem …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/03/23/cine-si-ce-interes-are-in-denigrarea-constanta-a-conducerii-dgaspc-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 23 martie 2023 11:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.