Ciolacu: Am să propun colegilor mei grevă parlamentară, dacă PNRR nu va fi prezentat în Parlament

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că va propune colegilor din partid declanşarea unei greve parlamentare, dacă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu va fi prezentat în Parlament.

Marcel Ciolacu

„Dacă nu vor veni cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să-l prezinte în Parlament, (…) am să propun colegilor mei să intrăm în grevă parlamentară. Mai exact, vom fi în Parlament, la grupurile parlamentare, vom participa la comisii, nu vom mai participa la plen. Iar domnul Iohannis să-şi gestioneze Guvernul său şi Parlamentul său fără Opoziţie în plenul Parlamentului (…). Nu vom participa la votul final. La primul BPN voi propune colegilor mei acest lucru”, a spus Ciolacu la Antena 3, citează Agerpres.

Preşedintele PSD a relatat şi care ar fi fost reacţia de la Bruxelles faţă de PNRR.

„Vă spun eu, le-au zis: e clar că nu puteţi să îl terminaţi pentru că e varză făcut. Plecaţi acasă şi încercaţi să… Voi nu aveţi filosofia planului, voi nu aţi înţeles ce prevede acest plan”, a afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă România poate rata Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, liderul PSD a spus: „Momentan nu suntem pe şină”.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.