Ciolacu: „Premierul Cîţu a fost pus de comisarii europeni să mă sune“. PSD ameninţă cu greva parlamentară

Marcel Ciolacu susţine că premierul Cîţu l-a sunat să vorbească despre Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă după ce a fost presat de comisarii europeni în acest sens.

Marcel Ciolacu

„Am avut mai multe zile discuţii cu comisari europeni. Doamna preşedinte mi-a răspuns la scrisoare, mi-a dat şi dreptate că PNRR să fie dezbătut în Parlament, nu neaparat să fie un vot. Nu ţinem neapărat să fie votat, dar el trebuie cunoscut, mai ales că PSD este cel mai mare partid din România şi are peste jumătate din administraţiile publice locale. Apelul (lui Cîţu, n.r.) a fost în urma comisarilor europeni şi a preşedintelui Comisiei. A rămas că ne vom vedea să stăm de vorbă vizavi de PNRR. A rămas că mâine stăm de vorbă şi stabilim”, a declarat Ciolacu la Antena 3, citează stiripesurse.ro.

Întrebat ce urmează să vorbească cu premierul, liderul PSD a reiterat ideea că social-democraţii vor intra în grevă parlamentară dacă PNRR nu este prezentat în Parlament.

„Eu cu domnul Cîţu stabilesc principiile. Este exclus să nu vină cu el în Parlament. Eu am anunţat foarte clar: dacă se merge cu PNRR fără să fie prezentat şi fără să avem o discuţie foarte serioasă cu privire la mecanismele de acces la fonduri, PSD va intra în grevă parlamentară. Mi s-a spus (la Comisia Europeană, n.r.) că a mai existat situaţia din România cu privire la opoziţie în Polonia. Au intervenit comisarii şi acum au un PNRR în consens”, a mai explicat Ciolacu.

Liderul PSD a mai precizat că va trimite specialiştii PSD să discute cu guvernanţii despre principiile şi mecanismele pe care se bazează PNRR.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.