Circulație pe o singură bandă pe Podul Prieteniei, timp de așteptare de circa trei ore în vamă, pentru camioane

Circulație pe o singură bandă pe Podul Prieteniei, timp de așteptare de circa trei ore în vamă, pentru camioane

Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se desfăşoară pe o singură bandă de circulaţie ca urmare a efectuării unor lucrări de reparaţii pe partea bulgară a podului, iar camioanele au de aşteptat 180 de minute la ieşirea din România, prin PTF Giurgiu.

„Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat prin Centrul Comun de Contact, cu privire la faptul că în perioada 11-14 iunie 2024, se efectuează, pe partea bulgară, lucrări de reparare a podului dintre Ruse şi Giurgiu. Activităţile de reparaţii se vor efectua pe timpul zilei, circulaţia în zonă desfăşurându-se pe o bandă cu regim de trecere, reglementată prin indicatoare rutiere şi semnalizatoare. Având în vedere că traficul prin PTF Giurgiu se va desfăşura cu dificultate, menţionăm faptul că la nivelul instituţiei au fost luate toate măsurile astfel încât să se asigure un trafic fluent prin punctul de trecere”, se arată într-un comunicat de presă, emis marţi, de ITPF Giurgiu.

Totodată, autorităţile de frontieră recomandă şoferilor mijloacelor de transport să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria.

În acest moment, potrivit poliţiei de frontieră camioanele care ies din România, prin PTF Giurgiu au de aşteptat 180 de minute, iar cele care intră, 50 de minute, iar pentru autoturisme timpul de aşteptare este de 30 de minute atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire. (www.agerpres.ro) 

Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se desfăşoară pe o singură bandă de circulaţie ca urmare a efectuării unor lucrări


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/circulatie-pe-o-singura-banda-pe-podul-prieteniei-timp-de-asteptare-de-circa-trei-ore-in-vama-pentru-camioane/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 11 iunie 2024 16:33

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.