Cîţu: Căutăm soluţii pentru a redeschide în vară anumite evenimente

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că există un grup de lucru care caută soluţii astfel încât în perioada de vară să poată fi organizate anumite evenimente cu respectarea regulilor sanitare.

Florin Cîţu

El a adăugat că nu se pronunţă deocamdată pe tema organizării marilor festivaluri.

„Sunt în discuţii, şi am cerut un grup de lucru, din partea organizatorilor de evenimente cu Ministerul Culturii. Încercăm să găsim o soluţie pentru a redeschide în perioada de vară anumite evenimente cu astfel de situaţii – cu teste, cu cine a fost testat, vaccinat – poate să meargă la un eveniment. Deci le-am dat mână liberă – grup de lucru împreună cu organizatorii de evenimente. O să fie incluşi şi cei de la HORECA, să găsească soluţii dacă putem în această vară să deschidem acest sector. La fel şi HORECA. Am vorbit şi cu cei din HORECA dacă putem să găsim o formulă prin care să ne asigurăm că pot să nu mai fi închise, dar în acelaşi timp să păstrăm şi regulile de sănătate”, a precizat premierul la Digi 24, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, deocamdată sunt doar discuţii în cadrul grupului de lucru.

„Încă nu am nicio soluţie venită din aceste sectoare. Nu m-aş pronunţa pe festivaluri mari înainte de a discuta. (…) Dacă găsim soluţii împreună cu sectoarele care au fost afectate de această pandemie, putem să încercăm să le implementăm”, a menţionat şeful guvernului

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.