Cîţu: Creşterea capacităţii de vaccinare în lunile aprilie şi mai, premisa că treptat putem să învingem acest virus

Stabilizarea situaţiei epidemiologice şi creşterea capacităţii de vaccinare în lunile aprilie şi mai sunt „premise clare şi sigure” pentru a învinge virusul SARS-CoV-2, afirmă premierul Florin Cîţu, joi, reamintind că a anunţat „revenirea la normalitate” a României la 1 iunie.

Sursa foto: Guvernul României / facebook.com

Şeful Guvernului a transmis un mesaj pe pagina de Facebook a Executivului, după întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini.

„Fie că vorbim despre investitori cu capital românesc sau străin, mediul privat este partener de încredere în acest efort comun de a depăşi cu bine pandemia, prin imunizarea populaţiei şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Stabilizarea situaţiei epidemiologice şi creşterea capacităţii de vaccinare în lunile aprilie şi mai sunt premise clare şi sigure că treptat putem să învingem acest virus”, a transmis premierul, pe platforma de socializare.

El a adăugat că reprezentanţii din domeniul HORECA, investitorii străini care au proiecte de afaceri în România „au venit cu propuneri şi doresc să participe la consultările ce vor avea loc în Comitetul interministerial a cărui sarcină este să pregătească revenirea la normalitate a României începând cu 1 iunie 2021”.

„Este o bornă pe care o aşteptăm cu încredere şi o pregătim cu mare responsabilitate. Este vital să protejăm sănătatea oamenilor, este esenţial să menţinem economia sănătoasă. Iar pentru însănătoşirea economiei româneşti este nevoie să susţinem investiţiile publice şi private, inclusiv prin continuarea măsurilor începute în cursul anului 2020 prin care am salvat locuri de muncă, să restructurăm companiile de stat şi să digitalizăm sectorul public”, a subliniat Cîţu, scrie Agerpres.

În acest context, premierul a arătat că va fi menţinut regimul fiscal şi „categoric” nu vor fi creşteri de taxe sau impozite. „Sunt obiective asumate de Guvern şi aşteptate de mediul de afaceri”, a adăugat Cîţu.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.