Cîţu, cu mâinile pe aurul de la Roşia Montană: „Să vedem care e soluţia, să păstrăm situl UNESCO şi dacă putem să şi exploatăm”

Cîțu a declarat că sunt analizate mai multe soluții în coaliția de guvernare, pentru ca situl Roșia Montana să fie inclus în patrimoniul UNESCO, dar sunt cercetate și variante pentru exploatarea zăcământului de aur din zonă.

„Exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm. Căutăm o soluţie. De aceea am chemat specialiştii. În coaliţie vin oameni care ne spun care sunt variantele. Pe de o parte, avem opinia de la firma de avocatură, pe de altă parte, avem Ministerul Culturii”, a declarat premierul.

Totuși, Florin Câțu a precizat că „nu s-a luat nicio decizie la nivel de Guvern în acest sens”. Prim-ministrul a mai menționat că dosarul Roșia Montana a fost depus în urmă cu un an.

„Nu am declarat nimic despre acest proiect până acum. Preşedinţii de coaliţie sunt şi discută. Acest proiect, a fost depus dosarul anul trecut din nou şi din acel moment nu s-a întâmplat nimic până acum”, a mai adăugat premierul Cîţu.

Cîțu: „O mare parte dintre oameni ne spun că ar trebui să exploatăm”

Prim-ministrul a mai declarat că decizia în privința sit-ului Roșia Montana este una dificilă, deoarece există opinii foarte diferite din partea insituțiilor repsonsabile.

„Pe de o parte avem avocaţii de la New York care ne spun despre dosar, pe de altă parte avem o mare parte dintre oameni care ne spun că avem nevoie de bani şi ar trebui să exploatăm, pe de altă parte ne spun oameni de la Ministerul Culturii alte opinii. Sunt foarte multe opinii. Decizia trebuie luată în coaliţie”, a mai afirmat premierul Cîțu, conform G4Media.

Cîţu explică de ce au fost transferaţi în străinătate cei doi bărbaţi răniţi în incendiul de la Petromidia

Florin Cîţu a declarat că familiile angajaţilor răniţi în explozia de la Rafinăria Petromidia au cerut ca aceştia să fie transferaţi la clinici de specialitate din străinătate. „M-am interesat pentru ca aceştia să primească cele mai bune îngrijiri medicale. E vorba despre vieţile unor oameni”, a precizat şeful Executivului.

Întrebat de ce a fost nevoie de intervenţia sa pentru a fi realizat transferul pacienţilor în străinătate, Florin Cîţu a dat de înţeles că astfel pacienţii vor primi „cea mai bună îngrijire medicală”.

„Am vrut să mă asigură că dorinţa famiiilor este respectată şi cei doi pacienţi au parte de cea mai bună îngrijire medicală.

Ar trebuie să ne gândim de ce familiile pacienţilor arşi cer să fie transferaţi în străinătate. E nevoie să avem un raport al Ministerului Sănătăţii să ne spună ce s-a făcut cu investiţiile în sistem după cazul Colectiv, să vedem unde s-au dus aceşti bani, dacă sistemul de sănătate este mai pregătit decât atunci.

Se pare că de fiecare dată aproape, am avut şi acea problemă la Piatra Neamţ, şi acum familiile ne cer ca persoanele rănite în accident să fie transferate în străinătate.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.