#Coaliţia de guvernare s-a pus cu toate TUNURILE pe români….

Cristina Elena Dinu

#Coaliţia de guvernare s-a pus cu toate TUNURILE pe români.
În loc să vină în sprijinul celor cărora le-au promis marea cu sarea, partidele de dreapta le fac acestora viaţa tot mai #grea!

Mai #întâi, au liberalizat piaţa de energie şi gaze pentru #prieteni, dar nu şi pentru cetăţeni. Astfel, în timp ce companiile fac profituri #uriaşe, milioane de români nu mai fac faţă creşterii galopante a tarifelor. Oamenii nu-şi mai pot asigura subzistenţa din cauza #creşterii ameţitoare …a facturilor la utilităţi!

#ACUM, vor să-i „pedepsească” şi mai tare pe cei care nu reuşesc să se mai descurce. Şi asta, printr-o Ordonanță de Urgență care permite furnizorilor de utilități să #debranșeze consumatorii aflați în imposibilitatea de a-și achita facturile restante.

#Parlamentarii PSD nu vor vota aşa ceva!

Este #inuman, pentru că cei mai mulți dintre consumatorii care ar putea fi debranșați sunt pensionari, angajați cu salarii mici sau familii cu mulți copii, care deja se află în zona sărăciei severe.
Ceea ce ar trebui să facă guvernanții este să adopte URGENT o soluție pentru #protecția consumatorilor vulnerabili!
#Trebuie reglementate rapid cel puțin două măsuri imperative:
– plafonarea preţurilor la energie, dacă piaţa înregistrează o creştere artificială a tarifelor
– subvenţionarea unei părţi din valoarea facturii la utilităţi în cazul celor care au un venit insuficient în raport cu majorarea tarifelor.
De o asemenea #OUG este nevoie!
Și asta înainte de sosirea anotimpului rece!

#JunglaDeDreapta
#GuverneazăNumaiPentruEi

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.