Contrabanda cu produse din Turcia revine în forță
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma verificării unui autocar, aproximativ 1.000 de articole vestimentare, încălțăminte, produse cosmetice și de parfumerie inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, existând suspiciunea că acestea sunt contrafăcute. Descoperirea a fost făcută în cadrul unei acțiuni desfășurate pentru prevenirea și combaterea contrabandei, iar valoarea estimată a bunurilor este de peste 294.000 lei.
La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 12.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au oprit pentru control, pe DN5, în cadrul planului de acțiune „Joint Action Day Pirates 4”, un autocar înmatriculat în Turcia, care circula pe ruta Turcia – România.
În urma verificărilor efectuate și a inventarierii bunurilor transportate, au fost descoperite 981 de articole vestimentare, încălțăminte, produse cosmetice și de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care exista suspiciunea de contrafacere.
Bunurile aparțineau unor pasageri, cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 31 și 56 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență.
Produsele descoperite, estimate la o valoare de aproximativ 294.300 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în Camera de Corpuri Delicte a instituției.
În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, care prejudiciază titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, asigurarea securității frontierelor și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, contribuind totodată la consolidarea securității în Spațiul Schengen. (ITPF Giurgiu)
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/contrabanda-cu-produse-din-turcia-revine-in-forta/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 25 iunie 2026 12:33