Cornelia Fiat, din Timiş, care a fost deportată în anul 1951 în Bărăgan împreună cu familia a rememorat ce a însemnat pentru ea copilăria: „Mi-a rămas întipărită în minte fiecare oră, fiecare clipă, chiar dacă am fost un copil mic… Ştiu când m-am trezit în bătăile din uşă şi când au intrat 3 oameni. Închid ochii şi văd soldatul cu arma… Copil fiind, am vrut să ies în curte – în curtea casei aveam un dud – şi niciodată nu voi uita arma militarului pusă de-a curmezişul uşii ca să nu îmi dea voie să ies afara.
Nu pot uita orele petrecute în gară până la plecarea garniturilor de tren… În a doua zi de Rusalii (18 iunie 1951) deja eram în gară şi aşteptam completarea garniturilor. Şi în spatele liniei de cale ferată e un canal, şi ţin minte că m-am jucat cu fratele meu şi am cules melcişori. Şi astea au fost singurele jucării cu care am plecat în Bărăgan. Ani de zile astea au fost singurele noastre jucării, cei 5 melcişori“, a povestit într-un interviu realizat de Georgeta Pop în martie 2002 pentru Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet.
„Nu pot să spun că am avut copilărie. Această parte din viaţa mea lipseşte. Pentru că, de foarte mică, am avut responsabilităţi. Mici de tot fiind, a trebuit să îngrijim de animalele din curte, iar în 1953, când s-a născut fratele meu, deja eram responsabilă, trebuia să-i fiu doică, deşi aveam un pic mai mult de doi ani.
Deci nu am avut copilărie. Toată distracţia noastră consta în joaca pe câmpiile alea întinse. Mergeam vara cu vitele pe câmp, cu copii de vârsta noastră… şi inventivitatea copiilor în materie de joacă este infinită. Jucării ne făceam noi din ce găseam. Fratele meu făcea o vioară din coceni sau o bicicletă din beţe de floarea soarelui.“, a povestit Ileana Mateescu.
Un alt copil care a cunoscut ororile deportării, Gheorghe Cotorbai, îşi aminteşte: „Lucram la grădină şi la bumbac. Ne scoteau de la şcoală, ne dădeau o traistă, mie mi se părea imensă şi o căram după mine. Nu se mai umplea traista aia deloc! (…) Mâinile erau numai răni. Trebuia la sfârşitul zilei să aducem traista plină cu bumbacul cules.“
Nici şcoala nu era o bucurie: „Şi din clasa a II-a până în clasa a VI-a am urmat-o acolo, cu copii deportaţi din satul respectiv. Învăţătorii au fost tot foşti deportaţi, care erau din zona Olteniei, Vânju Mare. Bineînţeles că şcoala noastră, în afară de învăţătorii noştri deportaţi, avea un politruc care urmărea ce fel de educaţie ni se face… Şi eram comasaţi clasa I cu a II-a, a III-a cu a IV-a, fără cărţi la început, doar cu un maculator“, a povestit Dora Sarafolean.
Vă mai recomandăm:
Read More
Reflectorul de Sud