Corneliu VLAD
Seismograf conștiincios al mișcărilor geopolitice care tulbură echilibrul și liniștea lumii, angrenajul ONU nu putea rămâne insensibil la energiile negative dezlănțuite de criza ucraineană.
În areopagul mondial au apărut noi fronturi de confruntare, s-au reactivat altele mai vechi și toată lumea este în căutarea unor noi formule de gestionare a situației internaționale, inclusiov prin ONU, ba chiar de reconfigurare a mecanismelor Națiunilor Unite de gestionare a problemelor păcii și securității.
Intre multe altele, Adunarea Generala a ONU din acest an are pe agenda sa ca prioritate și un deziderat ambițios, aflat de mai multă vreme în atenția sa și anume reconfigurarea Consiliului de Securitate (CSONU), organismul împuternicit cu responsabilitatea principală pentru menținerea păcii și securității internaționale.
Prin atribuțiile sale, CSONU este investit să preia conducerea în determinarea existenței unei amenințări la adresa păcii, a încălcării păcii sau a unui act de agresiune. Așadar, în atribuțiile sale se afla și administrarea crizei ucrainene. O misiune copleșitoare, căci statele cu putere efectivă de decizie în acest organism, marile puteri au poziții diametral opuse în materie și votul uneia poate bloca orice decizie.
De aici, necesitatea resimțită de tot mai multe state de a reforma Consiliul de Securitate, pentru a-i asigura credibilitatea și eficiența necesare. La 26 aprilie, Adunarea Generală a adoptat o rezoluție prin care le cere celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate să justifice utilizarea dreptului de veto. Rezoluția, intitulată „Mandat permanent pentru o dezbatere a Adunării Generale atunci când se acordă dreptul de veto în Consiliul de Securitate”, este de extracție occidentală. Textul ei a fost depus de Lichtenstein și co-sponsorizat inclusiv de trei membri permanenți ai Consiliului – Franța, Regatul Unit și Statele Unite. Este evident că rezoluția vizează limitarea dreptului de veto al Rusiei și Chinei, drept stabilit prin Carta ONU.
De altfel, ca să nu mai fie niciun dubiu, președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat nonșalant că Rusia ar trebui să fie suspendată din Consiliul de Securitate al ONU și a susținut, într-o interpretare proprie, că „folosirea dreptului de veto ar trebui să fie o excepție, dar a devenit o regulă. E necesară urgent o reformă”, a spus Michel, în plenul Adunării Generale a ONU.
În preajma actualei sesiuni a ONU, reprezentantul permanent al Statelor Unite, Linda Thomas-Greenfield, a cerut și ea o dezbatere despre reforma Consiliului de Securitate, că și despre modul în care membrii permanenți ai Consiliului recurg la dreptul de veto, adăugând că în aceasta privință „nu ar trebui să apărăm un status quo nesustenabil și depășit”. Dar ea a omis să menționeze că însuși Washingtonul a fost cel care a inițiat vetoul, care decurge din cerința unanimității între cele cinci mari puteri.
Vag s-a pronunțat în chestiune și președintele Biden, de la tribuna ONU, când a spus că SUA vor continua să susțină principiile ONU, dar Națiunile Unite ar trebui să ia mai multe măsuri pentru a-și reforma procesele și metodele de lucru. Membrii Consiliului de Securitate, a declarat el, ar trebui „să se abțină de la utilizarea dreptului de veto, cu excepția situațiilor rare, extraordinare”.
În schimb, poziția Rusiei în problema restrictionarii dreptului de veto al membrilor permanenți este clar exprimată. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat pe un ton ferm: “Dacă este vorba despre încercarea de a sparge prerogativele membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate, așa cum încearcă să facă Statele Unite pe fondul unui avânt zoologic antirusesc, atunci se vor chinui să înghită praf”.
Divergențe exista și în privința extinderii numărului de state membre ale Consiliului de Securitate. SUA se pronunță pentru cooptarea în Consiliu a unor state cu care sunt aliate în blocuri politico-militare, iar Rusia și China doresc ca în acest organism să fie reprezentate toate zonele geografice, inclusiv America Latina și Africa.
“În reformarea CSONU, comentează analistul rus Dmitri Kiku, este necesar să se acorde atenție poziției tuturor membrilor săi. Întrucât India și Japonia sunt rivalii militari și politici ai Chinei, Beijingul va respinge cu siguranță candidaturile lor pentru aderarea permanentă la CSONU. Și nu se poate aștepta ca Moscova să susțină candidatura Japoniei, cu sancțiunile unilaterale ilegitime ale Japoniei impuse Rusiei, pretențiile teritoriale persistente ale țării, precum și loialitatea evidentă a Tokio față de Statele Unite”.
Iar ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a abordat la actuala sesiune a ONU problema extinderii componenței Consiliului de Securitate al ONU, a subliniat: ”A vorbi despre țări occidentale incluse suplimentar în Consiliului de Securitate ar fi pur și simplu ridicol din mai multe motive. Făcând chiar abstracție de evaluările politice, ce ar aduce nou orice stat occidental în Consiliul de Securitate? Nimic. Acum, ele toate execută indicațiile SUA. Și Germania, și Japonia, care, de asemenea, s-au declarat candidați oficiali”, a explicat el.
“Dreptul de veto, scrie comentatorul Dmitri Kiku, este unul dintre principalii piloni ai Cartei ONU. Vetoul nu este un privilegiu, ci mai degrabă, implică o responsabilitate enormă, servind drept garanție că deciziile luate de Consiliul de Securitate reflectă o viziune echilibrată asupra comunității internaționale.”
Sursa Read More