Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Politica Auchan de a elimina cu totul casierii este profund greşită şi reprezintă o jignire la adresa salariaţilor şi a clienţilor!

Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Politica Auchan de a elimina cu totul casierii este profund greşită şi reprezintă o jignire la adresa salariaţilor şi a clienţilor!

Elena Cristina DinuÎn primul rând, vor rămâne fără serviciu mulţi români, iar clienţii vor ajunge să le facă acestora toată munca, GRATIS.
Iar asta NU este echitabil, nici pentru cei care vor fi concediați, dar nici pentru clienți.
De aceea, PSD susţine trei măsuri ce pot fi luate la nivel legislativ, în acest caz:
1) Aplicarea unui impozit pe fiecare casă de marcat fără casier, așa cum s-a procedat și în Belgia, într-o situație asemănătoare
2) Deducerea unei sume de bani din factura finală a clientului, pentru prestația pe care o face în beneficiul magazinului, atunci când scanează produsele
3) Asigurarea prin lege a unui număr minim de reprezentanți ai magazinului la un anumit număr de case de marcat, care să-i îndrume pe clienții care se descurcă mai greu cu auto-scanarea produselor.
Măsuri Pentru Oameni

În primul rând, vor rămâne fără serviciu mulţi români, iar clienţii vor ajunge să le facă acestora toată munca, GRATIS. Iar asta NU este echitabil, nici pentru cei care vor fi concediați, dar nici pentru clienți. De aceea, PSD susţine trei măsuri ce pot fi luate la nivel legislativ, în acest caz: 1) Aplicarea unui […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/cristina-elena-dinu-deputat-psd-de-giurgiu-politica-auchan-de-a-elimina-cu-totul-casierii-este-profund-gresita-si-reprezinta-o-jignire-la-adresa-salariatilor-si-a-clientilor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 6 martie 2023 21:06

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.