Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Promisiuni respectate!

Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Promisiuni respectate!

Cristina Elena DinuGuvernul condus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu a decis prelungirea cu încă 60 de zile a măsurii privind limitarea adaosului comercial la alimentele de bază.
Această măsură care NU i-a afectat pe producătorii români şi nici nu a produs perturbări în piaţa de alimente din România, a dus la protejarea puterii de cumpărare a românilor cu venituri medii şi mici prin oprirea creşterii speculative a preţurilor şi eliminarea uneia dintre sursele principale ale inflației generale.
Au mai existat variaţii ale preţurilor la produsele de bază, însă, în lipsa acestei măsuri, prețurile ar fi fost semnificativ mai mari, cu cel puţin 20% faţă de cele actuale.
Pentru că sunt fie produse de sezon pentru care nu se mai justifică plafonarea adaosului, fie produse unde măsura nu a generat un efect semnificativ, din lista cu adaos limitat ies: margarina, cozonacul, bulionul, drojdia şi orezul. De asemenea, au fost introduse în listă untul şi maginului tradiţional.

Guvernul condus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu a decis prelungirea cu încă 60 de zile a măsurii privind limitarea adaosului comercial la alimentele de bază. Această măsură care NU i-a afectat pe producătorii români şi nici nu a produs perturbări în piaţa de alimente din România, a dus la protejarea puterii de cumpărare a românilor […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/cristina-elena-dinu-deputat-psd-de-giurgiu-promisiuni-respectate/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 31 ianuarie 2024 17:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.