Cruntă răzbunare pe fosta soţie. A aruncat în aer casa în care era şi fiul. Cererea fantezistă a tatălui

Un individ din Piatra Neamţ, Ştefan Bocancea, în etate de 40 de ani, care este arestat preventiv şi judecat pentru că era să-şi ucidă fiul minor, provocând o explozie în apartament, a formulat o cerere fantezistă, înaintând-o magistraţilor de la Tribunalul Neamţ. Recent, inculpatul cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat a cerut schimbarea încadrării juridice. 
A considerat că în această speţă ar fi vorba de vătămare corporală sau chiar vătămare corporală din culpă, deşi anchetatorii au ajuns la concluzia că a fost vorba de un act premeditat, unul îndreptat împotriva vieţii. Este posibil ca „raţionamentul“ său să fi plecat de la faptul că atentatul la viaţă este mai aspru pedepsit decât o vătămare corporală. 
Demersul său a fost inutil, petiţia fiind respinsă. „Respinge, ca nefondată cererea formulată de inculpatul Bocancea Ştefan, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor, în infracţiunea de vătămare corporală sau în infracţiunea de vătămare corporală din culpă“, conform unei decizii de zilele trecute a Tribunalului Neamţ.
Deşi avea drept de apel, inculpatul nu a contestat încă soluţia, lucru pe care îl poate face la Curtea de Apel Bacău, magistraţii de la această instanţă urmând sâ dea o soluţie definitivă la cererea oarecum ciudată a celui certat şi pentru distrugere calificată. Faptele pentru care taximetristul din Piatra Neamţ a fost arestat au avut loc pe data de 27 ianuarie 2021, într-un bloc din municipiul de la poalele culmii Pietricica. 

Nemulţumit că a pierdut custodia copilului 

Individul s-a pregătit pentru a provoca o explozie în camera unde se afla alături de fiul său, care are 7 ani, intenţia fiind de a se răzbuna pe soţia care divorţase. Bocancea a premeditat fapta, neîmpăcîndu-se cu ideea că a pierdut custodia copilului. Considera că a fost nedreptăţit la pronunţarea sentinţei de
desfacere a căsătoriei, deşi în timpul acţiunii civile în instanţă a comis o faptă penală. Şi-a violat soţia, intrând fără drept în casa în care aceasta stătea, lucru pentru care a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. 
Înainte de data provocării exploziei, acuzatul nu i-a reîncredinţat fostei soţii copilul, deşi magistraţii, prin decizia de divorţ, stabiliseră termene clare când minorul trebuia să stea cu mama şi când ar fi trebuit să fie la tată. Pe 27 ianuarie 2021, cînd fosta soţie l-a anunţat că va veni după copil, acesta a ameninţat că va provoca o explozie. I-a trimis fostei neveste un mesaj, iar aceasta, speriată, a cerut
ajutor la numărul unic de urgenţă 112. 
Forţele de intervenţie s-au mobilizat, dar la apariţia oamenilor legii în apropierea blocului, Bocancea a deschis mai multe butelii, a dat foc la nişte haine, iar în urma acumulării de gaze s-a produs explozia urmată de un incendiu. Minorul a fost scos din imobil de poliţişti, fiind transportat la Spitalului Sfânta Maria din Iaşi cu arsuri de gradul I şi II pe corp, faţă, scalp, urechi, mâini, plus alte leziuni pe membre.
Rănile au necesitat pentru vindecare 22- 25 de zile de îngrijiri medicale. Şi inculpatul s-a ales cu arsuri, a fost internat la Spitalul Roman, iar pe 11 februarie 2021 a fost adus în faţa instanţei, fiind arestat preventiv. În cauză sunt mai multe părţi civile. Mama minorului cere 100.000 de euro daune morale şi 3.000 de lei daune materiale, iar alţi câţiva vecini cer între 350 şi 15.000 de lei, bani pentru repararea apartamentelor distruse de explozie.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.