Cu cât ar putea crește alocațiile în 2022

Creșterea alocațiilor la 600 de lei pentru fiecare copil, în familiile cu 2 sau mai mulți copii, este prevăzută într-un proiect legislativ depus în Parlament. Alocația de stat pentru copii se mărește în fiecare an, din ianuarie 2020, cu 100% din rata medie anuală a inflației, ceea ce înseamna o creștere de aproximativ 7 lei pe an. Din 2021 alocația este de 214 lei (pentru copii de 2-18 ani), sau de 427 lei (pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și pentru copii cu handicap).
În Parlamentul României a fost depus un proiect de lege care prevede creșterea alocațiilor la 600 de lei pentru fiecare copil, în familiile cu 2 sau mai mulți copii.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:
a) 600 lei pentru:
– copii cu vârsta de până la 2 ani;
– copii cu vârstă de până la 18 ani, în cazul copiilor cu handicap;
– pentru fiecare copil cu vârstă de până la 18 ani, în cazul familiilor ce au în creștere și întreținere mai mult de 2 copii minori;
b) 300 lei pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 2 ani și 18 ani.
Pentru ca aceste alocații să se majoreze este necesar ca proiectul de lege să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial pentru a putea fi pus în aplicare.
Florin Cîțu a declarat: „Am agreat că vor crește și pensiile, vor crește și alocațiile și investițiile. Trebuie să calculăm impactul”.
Liderul PNL a adăugat ca aceste creșteri se vor aplica de la 1 ianuarie 2022.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Cu cât ar putea crește alocațiile în 2022

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.