CU CE SE MAI LAUDĂ POLIȚIA GIURGIU? 30 DE PERMISE REȚINUTE, ÎN TREI ZILE, MAJORITATEA PENTRU ALCOOL ȘI DROGURI

CU CE SE MAI LAUDĂ POLIȚIA GIURGIU? 30 DE PERMISE REȚINUTE, ÎN TREI ZILE, MAJORITATEA PENTRU ALCOOL ȘI DROGURI

În perioada 28-31 iulie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii giurgiuveni și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu au fost alături de cetățeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc, pentru combaterea consumului de droguri, precum și pentru  informarea acestora cu privire la adoptarea unei atitudini responsabile și preventive.

Activitățile și controalele au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 582 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.0615 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 30 de permise de conducere( pentru depășirea limitei de viteză, conducere sub influența alcolului, conducere agresivă) și au retras 8 certificate de înmatriculare (ITP expirat și defecțiuni tehnice).

Astfel, dintre cele 582 de sancțiuni contravenționale, 86 au fost aplicate pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și pentru adresarea de injurii, de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.

În acest context, au fost legitimate 1939 de persoane, verificate 43 de societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, au fost verificate 973 de vehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 527 de conducători auto și cu aparatul drugtest 15.

 

Exemplu de infracțiuni constatate:

 

La data de 29 iulie a.c., ora 19.10, pe D.N.5, în localitatea Cosoba, județul Giurgiu, polițiștii giurgiuveni au depistat un bărbat, de 71 de ani, aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drager, care a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

***

La data de 29 iulie a.c., ora 20.25, pe strada Gării, din localitatea Grădinari, polițiștii giurgiuveni au depistat un bărbat, de 69 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un moped.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că, mopedul condus nu era înmatriculat.

 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

 

***

La data de 29 iulie a.c., ora 20.58, în localitatea Letca Nouă, județul Giurgiu, a fost depistat, un bărbat, de 62 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager care a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând transportul la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

***

La data de 29 iulie a.c., ora 21.50, în localitatea Cosoba, polițiștii rutieri au depistat un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Joița, județul Giurgiu în timp ce conducea un autoturism, sub influența substanțelor psihoactive.

 

Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat o valoare pozitivă la substanța cannabis, ulterior fiind condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice, pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

 

***

La data de 30 iulie a.c., ora 16.50, în localitatea Gostinu, județul Giurgiu, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drager, care a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

***

 

La data de 30 iulie a.c., ora 04.05, pe D.N.6, în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, polițiștii giurgiuveni au depistat un tânăr, de 22 de ani, aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drager, care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

***

La data de 31 iulie, ora 15.20, polițiștii giurgiuveni au depistat, pe D.N. 61, în localitatea Crevedia Mare, județul Giurgiu, un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un utilaj agricol, fără a poseda permis de conducere.

 

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul drager, care a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus ulterior la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

 

***

La data de 31 iulie a.c., ora 00.15, pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Giurgiu, a fost depistat, un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Constanța în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

IPJ GIURGIU

 

În perioada 28-31 iulie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii giurgiuveni și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu au fost alături de cetățeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc, pentru combaterea consumului de droguri, …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/07/31/cu-ce-se-mai-lauda-politia-giurgiu-30-de-permise-retinute-in-trei-zile-majoritatea-pentru-alcool-si-droguri/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 31 iulie 2023 15:01

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.