Cultul personalității sau…Spune-mi câți și cine te laudă ca să îți spun cât de important ești!

Probabil că cei care mai răsfoiesc o carte sau au fost atrași de politic și respectiv de istorie, au auzit de Kim Ir-sen, fost lider comunist al Coreei de Nord.

Politician cu multă notorietate el a condus Coreea de Nord încă de la fondarea sa în 1948 și până la moarte, în anul 1994, deținând, pe rând, postul de prim-ministru (1948–1972) și ulterior pe cel de președinte (din 1972 până la moartea sa). A fost, de asemenea, Secretarul General al Partidului Muncitorilor din Coreea.

 Asemeni majorității liderilor totalitari, persoana sa este descrisă ca fiind promotor al cultului personalității, ce repede a fost importat de șefii de stat din fostul bloc comunist și evident și de Ceaușescu.

Din păcate ca și obiceiurile fanariote, la noi astfel de mutații arhaice continuă să persiste. De fapt acesta este elementul comun al multor politicieni români care, furați de mirajul puterii și a dorinței de a fi lăudați, promovează subalterni obedienți, cu o puternică vocație în instituirea cultului personalității.

 Ba mai mult de atât, o parte dintre acești lideri de carton, apăruți din ”spuma” conjuncturilor politice,  își ridică, din bani publici, adevărate trusturi de propagandă, în cadrul instituțiilor pe care le conduc, angajând pe diferite posturi născocite ( că doar sunt plătiți de la buget, nu !), oameni dispuși de a face carieră, proslăvind realizările ”șefului”,  beneficiind astfel de  tot felul de privilegii, profesând pupincurismul și supușenia.

Ca peste tot în țară, și în județul Giurgiu au apărut politicieni ce și-au creat  propriile rețele de presă, slugi umile care sunt în stare să facă o legătură între o știre meteo și talentul managerial al șefului pe care-l slujesc. Pe sistemul: ”Dacă afară plouă, asta  este pentru că șeful și-a dorit asta!”

Așa se face că citim tot mai des pe site-urile de socializare sau vedem cu obstinență pe posturile de televiziune,  cum orice eveniment, fie el comemorativ sau festiv, devine important doar în contextul prezenței unor șefi.

Nicio panglică nu se taie fără prezența unui ministeriabil, nicio bordură nu se pune fără o laudă pentru strădania sau sacrificiul șefului de instituție.

Sărbătorile de hram ale bisericilor nu mai au legătură cu caznele suferite de sfinții ce le dau numele, ci tot de imaginea și eforturile ”șefilor”. Aleluia!

Și uite așa, indivizi fără pic de vocație în arta conducerii, fără strop de charismă, parveniți politic, ajung să devină  personalități providențiale, datorită propriului aparat de promovare a imaginii personale.

Un grup de angajați ce nu au alt scop, decât acela de a transforma  orice flatulație a șefului lor, într-un grandios spectacol mediatic, declarațiile publice ale tătucului fiind prezentate norodului mai ceva ca  tăblițele găsite la Marea Moartă.

În acest fel s-a ajuns la aberantul abuz ca nicio știre, niciun comunicat al vreunei instituții în care șef este un Kim Ir sen de provincie, să nu se publice fără voia sa și  amprenta imaginii sale.

De aceea în anturajul instituțional al unor astfel de personaje nu rămân pe statul de plată decât yesmenii puși să vâneze și să șantajeze mediatic tot ce îi este dușmănos, potrivnic. Animale de pradă, ce știu că fără această mizerabilă ocupație, existența lor s-ar reduce doar la instinctul de supraviețuire…

Și astfel imaginea de ”factotum” a șefului, este livrată cetățenilor în note grave, în ambalaje  opulente, strălucitoare…

Ceea ce nu știu însă acești Kim Ir seni de ocazie este cât de tare îi îngrețoșează pe cetățeni asemenea imagini de ”Salvatore de la Patria”, această ”Manie a grandorii” vârâtă pe gât cu de-a sila, cu orice ocazie, ca o mâncare reîncălzită, mereu aceeași…

Și totuși, acest gen de personaj toxic, la care cultul personalității capătă adesea forme patologice, este tolerat de partidele din care fac parte, cât și obiceiul lor malefic de menținere pe posturi de bugetari a lăudătorilor de profesie.

În ciuda faptului că le este anulat  dreptul de a gândi, de a analiza corect, de a  se pronunța, de a se bucura de demnitate și libertate, aceste tonomate media, sunt în schimb mulțumite că se pot bucura de stabilitate financiară și de o serie de alte mici privilegii…

De precizat că acești yesmeni, urăsc însă competiția, concurența, afirmarea în funcție de competențe profesionale. Asta pentru că nu sunt în stare de așa ceva. De ce să te supui atâtor criterii când există, simplu:  Pupincurismul, Obediența, Fariseismul și Impostura!

Interconectarea cu lumea reală, supraviețuirea prin creație proprie, printr-o judecată riguroasă, prin studiu individual, toate acestea obligă la muncă, la activitate cognitivă și mult efort intelectual, lucruri ce nu le asigură în niciun caz garanția prosperității, siguranța financiară.

Așa că e mai simplu să își găsească un sponsor de pe scena politicului, un individ dornic de a-și construi o imagine de om indestructibil, omnipotent și omniprezent ce vrea să fie susținut de un cortegiu de aplaudaci, de indivizi docili ce iubesc minciuna instituționalizată, umilința față de șef și cabalele bine plătite de acesta…

Parcă mai evident ca în altă parte, la Giurgiu regăsim  astfel de șefi autoritari de genul liderului coreean, respectiv o turmă de oportuniști tributari sintagmei ”dolce far niente”, dispuși să se închine ca la sfintele moaște, celor ce plătesc bine, celor ce le asigurâ confort și, din când în când, mici privilegii.

Altfel cum am explica faptul că șefii unor instituții importante la nivelul județului și-au numit, fără examene, rudele, prietenii, suporteri ai partidului din care fac parte,  în poziții confortabile din care sifonează banul public doar pentru că sunt susținuți mediatic de către aceștia.

Zeci și sute de milioane de lei ajung în buzunarele acestor căpușe doar pentru că știu să-l laude pe binefăcătorul lor, pe ”șef”!

Iată de ce măsurile declarate recent de guvernul Ciolacu, și care ar urma să facă parte din viitorul OUG, atât de blamat de ONG-uri și de mediul privat de afaceri, nu vor anula în niciun caz scurgerile masive de bani în buzunarul unor indivizi care vor ști să profite în continuare de slăbiciunea  unor politicieni,  lacomi de a fi mereu în centrul atenției, în spațiul public.

Imaginea și obiceiurile totalitariste ale liderului coreean vor continua astfel să bântuie la noi,  într-o țară măcinată de contradicții, în care unii șefi de instituții mizează pe sintagma: ”Spune-mi câți și cine te laudă ca să-ți spun cât de important ești!”

(Florian Tincu)

sursa Foto: RUVIX

Articolul Cultul personalității sau…Spune-mi câți și cine te laudă ca să îți spun cât de important ești! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Probabil că cei care mai răsfoiesc o carte sau au fost atrași de politic și respectiv de istorie, au auzit de Kim Ir-sen, fost lider comunist al Coreei de Nord. Politician cu multă notorietate el a condus Coreea de Nord încă de la fondarea sa în 1948 și până la moarte, în anul 1994, deținând, pe […]

Articolul Cultul personalității sau…Spune-mi câți și cine te laudă ca să îți spun cât de important ești! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.