Cum este explicată explozia de cazuri COVID-19 în România

Avem un număr foarte mare de infecţii depistate pentru că testăm mai mult, asigură autorităţile, care nu au încă în intenţie să închidă şcolile, deşi în mai multe unităţi de învăţământ şi în mai multe spitale sunt înregistrate focare de infecţie. 
România a înregistrat miercuri 34.255 de cazuri de COVID-19, un nou record absolut negativ de la debutul pandemiei. Specialiştii spun că situaţia este urmarea testării extinse şi că este posibil să atingem noi valori-record săptămâna viitoare. Tot ieri autorităţile au anunţat şi 94 de decese din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore, iarăşi un record nedorit. Numărul total de teste efectuate a fost de 108.937, atât RT-PCR, cât şi antigen. Gradul de pozitivare este de 31,44%, potrivit cifrelor Ministerului Sănătăţii.  
După anunţarea cifrelor, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că situaţia este „preocupantă”, dar că se încadrează în scenariile pe care Ministerul Sănătăţii şi INSP le-au prezentat de acum două săptămâni. 
Rafila a precizat că este un număr de cazuri care este similar cu ceea ce se întâmplă în multe alte ţări: „Este un număr de cazuri similar cu ceea se întâmplă în alte ţări. În Danemarca, o ţară cu 6 milioane de locuitori, ieri au fost 43.000 de cazuri, la o acoperire vaccinală de 81 la sută, în Cehia, cu 10,7 milioane de locuitori – 30.000 de cazuri, în Portugalia, cu o populaţie similară şi cu o vaccinare de circa 20% – 57.000 de cazuri. Nu sunt cifre neaşteptate”.

La 40.000 de cazuri pe zi, se vor selecta cele severe 

Avem un număr foarte mare de infecţii depistate pentru că testăm mai mult, este de părere şi dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecţioase, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof.Dr. Matei Balş” din Bucureşti. „În alte valuri pandemice aveam cazuri rezultate dintr-o testare redusă. Şi ce diagnosticam noi în mod oficial părea un număr mai mic. Acum, dacă vom testa mai mult – lucru care deja se întâmplă –, evident că sunt mai multe cazuri. Aici sunt două componente: testarea extinsă şi varianta Omicron care se transmite foarte uşor”, a explicat medicul infecţionist. 
Acesta a adăugat că încet-încet presiunea pe spitale a început să crească şi ca urmare a deschiderii centrelor de evaluare, iar acest lucru va continua. „În ultimele 10 zile, adresabilitatea a crescut de la o zi la alta. Fiind vorba de un număr mare de persoane care trebuie să fie evaluate într-un timp scurt, sigur că nu este deloc simplu. Partea bună este că procentul celor care se internează este mic. Dar, în momentul în care ai un număr exploziv de cazuri şi vei ajunge la 40.000-50.000 în fiecare zi, se vor selecta de aici şi cazurile care presupun complicaţii la cei vulnerabili şi chiar ocuparea paturilor de ATI”, atrage atenţia directorul medical. 
Şi atunci, soluţia ar fi ca fiecare spital să vină cu circuite pentru pacienţii cu COVID-19, lucru care s-a întâmplat şi în valurile anterioare: „Este necesar mai ales în oraşele mari precum Capitala. Pentru că distribuţia trebuie să fie uniformă, nu pot rezolva situaţia câteva spitale. Iar ca lucrurile să se deruleze echilibrat, trebuie rezolvată bine problema cu medicii de familie. În centrele de evaluare trebuie să ajungă cazurile uşoare şi medii, iar cele severe trebuie să ajungă la camera de gardă”. 

Nouă spitale au anunţat focare de COVID-19 

Creşterea presiunii pe spitale vine într-un moment cum nu se poate mai prost. Cadrele medicale sunt obosite, iar noua tulpină Omicron, mult mai transmisibilă, a declanşat nouă focare numai în spitalele bucureştene. În două secţii ale Spitalului Witting – chirurgie generală şi medicină internă – s-au suspendat internările ca urmare a apariţiei unui astfel de focar care a atins atât cadrele medicale, cât şi pacienţii. Alte spitale unde au fost înregistrate focare de COVID-19 sunt Elias, Sfânta Maria, Grigore Alexandrescu, Fundeni, Cantacuzino, Colentina, Colţea şi Alexandru Obregia.
Directorul medical al Spitalului Colentina, dr. Mihai Drăguţescu, a declarat că în instituţie sunt 20 de cadre medicale infectate, iar alte şapte sunt carantinate. 
„Situaţia n-aş descrie-o ca fiind una rea, este una aşteptată. Spitalul Colentina e un spital mare, are 1.400 de angajaţi, din care majoritatea sunt cadre medicale, sau suport medical. La momentul ăsta avem 20 de cadre medicale care sunt infectate, din toate categoriile, şi anume: medici, asistenţi medicali, brancardieri, infirmiere şi şapte cadre medicale care sunt contacţi şi sunt carantinaţi. O să devină din ce în ce mai greu dacă rata de pozitivare se va menţine ridicată, s-ar putea să se întâmple nişte sincope, în sensul în care s-ar putea ca unele secţii, servicii sau compartimente să ajungă la un grad de pozitivare în care, conform definiţiei de caz, să fii nevoit să închizi acel serviciu pentru câteva zile şi atunci să fii nevoit să închizi ca să poţi să faci curat şi să izolezi lucrurile. Şi va fi o problemă pentru pacienţi, s-a întâmplat şi în alte spitale”, a declarat Drăguţescu. 

„Focare apar peste tot” 

Nici la „Prof.Dr. Matei Balş” situaţia nu e alta. „Astfel de focare apar peste tot”, spune dr. Adrian Marinescu. „Riscul de infectare a personalului medical există. Din fericire, vorbim de persoane vaccinate care nu fac forme severe şi, în plus, intervalul de timp de izolare este de o săptămână, ceea ce înseamnă că ei vor reveni relativ repede la activitatea pe care o aveau”, a subliniat directorul medical. 
Este de luat în calcul, a adăugat specialistul, dacă nu cumva e de dorit, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, ca medicii asimptomatici sau cu forme uşoare să poată continua activitatea în circuitul COVID, pentru a trata pacienţi cu COVID, chiar dacă sunt infectaţi. „Din punct de vedere psihologic, evident că lucrurile nu stau bine, dar vom avea timp să ne încărcăm bateriile şi să ne dregem după ce va trece pandemia, nu putem să o facem acum”, a subliniat dr. Adrian Marinescu.  

„Nu e o situaţie alarmantă” 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a dat asigurări că apariţia acestor focare nu este alarmantă. Pot fi probleme punctuale, dar nu generale, a mai spus oficialul, motiv pentru care se caută soluţii de testare sistematică a personalului medical la venirea la serviciu. Acesta a precizat că sunt deja spitale care fac acest lucru în mod regulat. 
„Depinde foarte mult şi de managementul spitalelor, să discutăm şi cu alţi colegi de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să vedem dacă există disponibilitate de teste pentru spitale care nu au astfel de teste. Nu mai reprezintă aşa o problemă economică pentru că preţul unui astfel de test probabil că este de 10 lei. Mai ales că nu trebuie să plăteşti manopera. O unitate medicală nu poate să organizeze testarea angajaţilor care să evite pătrunderea în contact cu pacienţii, pe de o parte, sau contactul cu ceilalţi colegi al persoanelor care sunt infectate”, a explicat Rafila. 
131 de focare sunt înregistrate în spitale şi alte unităţi din sectorul sanitar, servicii de ambulanţă, centre de dializă, direcţii de sănătate publică – cu 1.448 de cazuri în rândul personalului medical şi al pacienţilor

Favipiravir, prescris în ambulatoriu 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a mai anunţat că a fost încheiat contractul pentru livrarea de Molnupiravir: „Lucrul pe care vi-l anunţ acum în premieră este că am încheiat contractul, am semnat şi am stabilit ultimele detalii privind livrarea primului dintre cele două produse inovative – Molnupiravir, mă refer la cel care se administrează pacienţilor cu risc crescut, simptomatici”. 
El a vorbit şi despre prescrierea ambulatorie a Favipiravir în centrele de evaluare: „Un lucru foarte important este legat de funcţionalitatea acestor centre ambulatorii de evaluare, care sunt funcţionale, majoritatea. Cred că sunt 174 sau chiar mai multe, erau 174 ieri sau alaltăieri. Sunt operaţionalizate. Am distribuit în toate aceste centre medicaţia antivirală. Mă refer la Favipiravir. Asta avem în momentul de faţă. Am deschis calea prescrierii ambulatorii de Favipiravir şi achiziţionarea din farmacii, dar e mai important să administrezi acest medicament la persoane care au fost anterior evaluate, pentru că, aşa cum discutam, nu toată lumea trebuie să ia medicaţie antivirală. Pe de altă parte, ea se poate administra numai după evaluarea care certifică faptul că persoana nu are patologii sau o stare fiziologică, dacă ne referim la femei, de exemplu la gravide sau persoane care intenţionează să devină gravide în perioada următoare.” 
Rafila a mai spus că intenţionează deschiderea de centre de testare în toată ţara, după modelul celor din Capitală. 

Paturi suplimentare pentru copii, la Suceava 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a decis, marţi, suplimentarea locurilor din spitale destinate copiilor care se îmbolnăvesc de COVID-19. În prezent, în spitalele din judeţ sunt internaţi 422 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 39 sunt copii. Prefectul Alexandru Moldovan a cerut creşterea substanţială a locurilor la pediatrie, inclusiv prin organizarea unor secţii integral COVID la nivelul spitalelor din Fălticeni sau Rădăuţi, pentru o perioadă determinată, precum şi a celor de la ATI. 

46 de şcoli suspendate

Ministerul Educaţiei a anunţat că, vinerea trecută, au fost raportate la inspectorate 13.541 de cazuri pozitive la elevi şi preşcolari, 4.252 de cazuri pozitive în rândul personalului, 2.882 de clase au avut activitatea fizică suspendată şi 46 de şcoli şi-au închis porţile din pricina COVID-19. 
Următoarea raportare va fi centralizată vineri, 28 ianuarie. 
Medici despre vaccinarea anti-COVID a copiilor. „Nu circulă numai Omicron“
Vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor cu vârste între 5 şi 12 ani este disponibilă de ieri în sute de centre din ţară. Mulţi părinţi sunt însă în continuare reticenţi, deşi rata infectărilor în rândul copiilor a crescut îngrijorător în acest val 5 al pandemiei. Argumentul principal al acestora este că „oricum nu te protejează de Omicron, iar copiii fac forme uşoare“. Medicii pediatri, în schimb, atrag atenţia că înainte de Omicron au fost şi alte variante, unele încă în circulaţie, iar pe de altă parte nimeni nu garantează că traversăm în prezent ultimul val. 

„Nu ştiu dacă nu rămân cu sechele după boală“

„Le-am recomandat părinţilor să-i programeze şi să le facă vaccinul. Copiii sunt principalii transmiţători, se îmbolnăvesc foarte repede, pericolul mare este să facă forme grave, mai ales copilaşii mai mici de şapte ani. Nu ştiu dacă toţi copiii vor face absolut numai forme uşoare şi nu ştiu dacă nu rămân cu sechele după boală, cu complicaţii cum ar fi afectări cardiace, afectare pancreatică, tulburări psihice“, spune medicul de familie pediatru Viorel Dumitrescu. 
Teama de ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul contractării virusului SARS-CoV-2, alimentată de volumul mare de informaţii venite pe toate canalele, îi afectează pe copii mai mult decât ne-am putea închipui. „Am avut copii care în momentul în care au aflat că au COVID au făcut o depresie teribilă. Pentru că se sperie, copilul nu realizează şi, auzind de atâtea ori că COVID-ul poate să ducă la deces… “, a completat medicul. 
Pe de altă parte, faptul că în acest val pandemic, în care varianta Omicron a devenit dominantă, virusul pare să nu mai ţină cont de statusul vaccinal nu constituie, în niciun caz, un argument împotriva vaccinării. 
„Problema este alta, anume că nu circulă doar Omicron şi la un moment dat probabil vom avea o tulpină sensibilă la acel vaccin. Iar dacă nu ne vaccinăm, vom fi susceptibili la a face boala. (…) Nu putem şti ce se întâmplă, care este riscul pe termen lung pe care această boală îl poate aduce“, a spus şi medicul de familie pediatru Dorian Costescu. (Alina Mitran)

Românii cer lucruri trăsnite: certificat verde pentru hamster

Mii de ieşeni au sunat în pandemie la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi şi au solicitat ajutorul în anumite situaţii. Au avut nevoie de informaţii privind certificatul verde, carantinare sau au dorit testare la domiciliu, iar alţii au sunat să reclame anumite fapte. Au fost însă şi solicitări mai puţin obişnuite, care au stârnit amuzamentul operatorilor. De exemplu, o ieşeancă a cerut certificat verde pentru animalul de companie, a transmis conducerea DSP Iaşi.
 „Unii dintre ei au sunat să întrebe dacă-i angajăm, alţii au dorit să sune, de fapt, în altă parte şi au nimerit la noi, şi a fost şi un caz mai altfel, pe care nu ai cum să-l uiţi. A fost o doamnă care a sunat să solicite certificat verde pentru hamsterul ei, întrucât pleca în străinătate cu acesta şi era îngrijorată că nu va putea. I s-a explicat că nu va întâmpina probleme dacă pleacă cu hamsterul şi că nu se emit certificate pentru animale”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi. 
Zilnic, în această perioadă, angajaţii DSP Iaşi au preluat în jur de 200 de apeluri care au legătură cu pandemia. (Alina Batcu)

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.