Este vedetă în rândul prăjiturilor, delicios, potrivit și în zilele caniculare de vară și în cele friguroase de iarnă. În plus, este și destul de ușor de preparat, fiind cea mai bună opțiune pentru cei cu mai puțină experiență în bucătărie. Învață cum să faci tiramisu, pas cu pas. Rețeta descoperită merită încercată, rezultatul va fi fabulos.
Desertul preferat al multor români
Cine poate refuza o porție de tiramisu? În ultimii ani, prăjitura „împrumutată” de la italieni a devenit printre preferatele românilor, fiind ușor de preparat și și mai ușor de mâncat!
Co-inventatorul desertului tiramisu (care se traduce prin „ridică-mă”), Chef Roberto Linguanotto, a dezvăluit că preparatul a fost rezultatul unui accident în timp ce făcea îngheţată de vanilie. Acesta a scăpat puțină brânză mascarpone într-un bol cu ouă şi zahăr şi, a apreciat gustul plăcut obținut în cadrul amestecului, după care a anunțat-o pe soția lui Campeol, Alba. Cei doi au reușit să perfecționeze desertul, au adăugat biscuiți înmuiați în cafea și au presărat pudră de cacao pe deasupra.
Pentru a pregăti această prăjitură, nu ai nevoie decât de câteva ingrediente pe care nu vei avea probleme să le găsești la orice supermarket și puțină răbdare.
Ingrediente tiramisu:
200 mililitri de cafea – cu cât este mai tare, cu atât mai bine
40 mililitri de coniac
patru ouă
50 grame de zahăr
500 grame de mascarpone
150 grame de pişcoturi
două sau trei linguri cacao
Cum faci tiramisu
Mod de preparare:
Prima oară vei face cafeaua, cu cât mai tare, cu atât mai bună va fi în prăjitură, și o lași să se răcească în timp ce pregătești celelalte ingrediente pentru tiramisu. Separă gălbenuşurile de albuşuri, în două vase, și adaugă zahărul peste gălbenuşuri apoi amestecă bine folosind un mixer la viteză medie. După aproape două minute, zahărul ar trebui să se dizolve complet.
Scoate crema mascarpone din cutie și amestecă până când se înmoaie puțin, apoi pune-o peste compoziția din gălbenușuri. Cu ajutorul mixerului, se amestecă brânza mascarpone cu crema de gălbenuşuri. Mixează în jur de un minut, până ce se obţine o compoziție omogenă, cu aspect lucios.
Tot cu ajutorul mixerului, se amestecă și albușurile, după două minute a trebui să se obțină o spumă care se desprinde de vas. Apoi, peste crema din mascarpone și gălbenuşuri se adaugă albuşurile bătute spumă şi se amestecă din nou.
Înmoaie pișcoturile în cafea și coniac și așează-le în rând într-o tavă. Peste ele, pune o jumătate din crema de mascarpone. Se adaugă încă un strat de pişcoturi, se întinde restul de cremă, iar deasupra se presară cacao. Se pune la frigider cel puţin trei ore înainte de a fi consumat.
Reflectorul de Sud
