Dan Barna: „Trebuie să sofisticăm un pic campania de informare și promovare a vaccinării”

Campania de informare și promovare a vaccinării împotriva Covid – 19 trebuie adaptată la nivelul realităților din mediul rural. În plus, e necesar un efor colectiv, în care adepții vaccinării să-i ducă și pe cei din jurul lor, să fie imunizați, consideră vicepremierul Dan Barna.  

În opinia vicepremierului, actualul ritm al vaccinării poate scădea în câteva zile, motiv pentru care ar fi necesară o nouă abordare, orientată către mediul rural.

De la nivelul Guvernului va trebui să sofisticăm un pic campania de informare și de promovare. A fost campania națională, acum e clar că trebuie să coborâm mai mult în local, mai mult în comunități unde, uitându-ne pe cifre, înseamnă că sunt niște probleme”, a declarat Barna joi seara, într-o emisiune la B1TV.

În opinia sa, e nevoie de eforturi pentru a fi implicați în campanie oamenii care au un cuvânt greu în comunitate, cum ar fi preotul, medicul, primarul ori profesorul. În plus, este necesară și implicarea la nivel individual.

Dacă oamenii își doresc să scăpăm mai repede de restricții, gradual, într-adevăr, trebuie să-i ducă și pe cei din jurul lor la vaccinare. Este un efort colectiv”, susține Barna.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.