Dan Motreanu, președinte PNL Giurgiu și europarlamentar: În…

PNL Giurgiu

Dan Motreanu, președinte PNL Giurgiu și europarlamentar:

În urma tragicului incident în care un șofer român de TIR a fost atacat mortal într-o parcare de camioane din Franța, am interpelat autoritățile franceze în legătură cu siguranța acestor zone. Prin scrisoarea anexată, ministrul francez de interne mi-a comunicat că au fost luate următoarele măsuri:
1. S-a introdus un sistem de securizare a parcărilor pentru șoferii de camioane din zona respectivă prin patrulare periodică…, contact cu conducătorii auto și supraveghere sub acoperire.
2. Furturile de marfă din camioane vor fi urmărite penal în mod sistematic, prin intermediul unui birou central specializat al jandarmeriei naționale capabil să intervină pe întreg teritoriul.
3. Transportatorii sunt încurajați să semnaleze forțelor de ordine transporturile de mărfuri sensibile pentru a preveni furturile de marfă din camioane.
De asemenea, autoritățile franceze solicită cooperare polițienească la nivel european pentru a combate mai bine criminalitatea în general și pentru a preveni agresiunile contra șoferilor de camioane.

Vezi mai mult{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-09-28T22:00:41-0700″,”dateModified”:”2021-09-28T22:00:41-0700″,”identifier”:”1180821875746976:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/PnlGiurgiuOficial/photos/a.302212890274550/1180821875746976/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/PnlGiurgiuOficial/”,”headline”:”PNL Giurgiu – PNL Giurgiu a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:6261}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”PNL Giurgiu”,”identifier”:238161130013060,”url”:”https://www.facebook.com/PnlGiurgiuOficial/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/241928852_1170665550095942_3812653063477088749_n.jpg?_nc_cat=104&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=k-VCBLqhcwkAX__TNBy&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=7da5aec83489a6b773faad12cef681ac&oe=617BAE90″,”sameAs”:”http://www.pnl.ro/”,”foundingDate”:”2017-06-23T01:04:07-0700″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:960,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-9/p960x960/243263832_1180821882413642_3099756058209261871_n.jpg?_nc_cat=107&ccb=1-5&_nc_sid=110474&_nc_ohc=d4qpUXwrpm0AX9pRo44&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=2f8dcaae324ea10dfe7ae988019a905a&oe=617A3163″,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-09-28T22:00:41-0700″,”dateModified”:”2021-09-28T22:00:41-0700″,”identifier”:”1180821872413643:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/PnlGiurgiuOficial/photos/a.302212890274550/1180821872413643/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/PnlGiurgiuOficial/”,”headline”:”PNL Giurgiu – PNL Giurgiu a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:6261}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”PNL Giurgiu”,”identifier”:238161130013060,”url”:”https://www.facebook.com/PnlGiurgiuOficial/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/241928852_1170665550095942_3812653063477088749_n.jpg?_nc_cat=104&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=k-VCBLqhcwkAX__TNBy&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=7da5aec83489a6b773faad12cef681ac&oe=617BAE90″,”sameAs”:”http://www.pnl.ro/”,”foundingDate”:”2017-06-23T01:04:07-0700″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:960,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-9/p960x960/243327865_1180821879080309_2804620890948385117_n.jpg?_nc_cat=102&ccb=1-5&_nc_sid=110474&_nc_ohc=ORnSXH7M5MoAX_0aXUr&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=96c7374d844fda98fa40e38d0ba60d38&oe=617A85C3″,”caption”:””}}

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.